31 decembrie 2022, 11:32

Ești un alcoolic funcțional?

Oamenii nu se consideră alcoolici de obicei, mai ales dacă au locuri de muncă bine plătite și solicitante. Dar dacă ești capabil să bei litri de vin fiert de sărbători fără să te simți amețit, atunci ar putea însemna că ești un alcoolic funcțional.

În general toată lumea asociază alcoolismul cu sărăcia și declinul social. Potrivit credinței, alcoolicii care sprijină tejgheaua în cârciuma de la colț își trimit înainte consoarta la muncă; cerșesc pe stradă ca să aibă bani de vin – ca să menționăm cele mai cunoscute stereotipuri.

Din cauza faptului că oamenii sunt capabili să trăiască o viață aparent normală, poate fi greu să identifici un alcoolic funcțional, scrie Telex.

CEO-ul  companiei Delamere, specialist în sănătate și dependență, Martin Preston, a spus că cei care suferă de alcoolism sunt excepțional de buni în a-și ascunde starea. El a spus: „Cu puține consecințe negative aparente, este puțin probabil ca un alcoolic funcțional să vrea să se schimbe ceva, pentru că simte că mai are timp”.

Dependența de alcool se află la capătul cronic al spectrului tulburărilor legate de consumul de alcool pentru care nu există tratament.

Ceea ce caracterizează un alcoolic funcțional este negarea problemei sale. Este posibil chiar să nu consume alcool deloc în public, și să bea numai când e singur/ă. Negarea face intervenția medicală și terapia aproape imposibile. Dacă respectivul nu admite că are o problemă, nu va căuta ajutor.

Cum identificăm un alcoolic funcțional:

  • Dacă e obosit, amețit în mare parte a timpului
  • Roșeața feței
  • Nu simte mahmureală
  • Bea mult, în reprize, apoi se poate abține
  • Are pierderi de memorie
  • Iritabilitate
  • Secretomanie
  • Bea singur
  • Nu poate menține angajamentele sociale (să fie punctual, etc)
  • Dacă nu a băut se simte rău
  • Neagă că ar avea o problemă, dacă e confurntat
  • Justifică consumul

Alcoolicii funcționali evită problema spunând că merită puțină relaxare din cauza stresului puternic; ei nu se văd ca fiind dependenți.

Însă, mai devreme sau mai târziu, apar simptomele fizice și în cazul lor, chiar dacă declinul este mai lent. Pierderea unui loc de muncă poate fi punctul în care își dau seama că trebuie să nu mai bea.

 


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol