Scriitorul Eugen s-a stins din viață pe 28 martie 1994, în urmă cu 26 de ani. Pentru Eugen Ionescu, perioada petrecută în România a fost de-a dreptul chinuitoare, considerând-o un adevărat exil. Inventatorul teatrului absurd a fost nevoit să se reîntoarcă într-o țară în care nu se regăsea, motiv pentru care nu au fost puține momentele în care și-a de a fugi de tot ce înseamnă România.

Anul 1922, a fost momentul în care a trebuit să se reîntoarcă în țară, alături de tatăl său, pe când avea doar 13 ani. Noul început a reprezentat un șoc pentru tânărul scriitor, care a fost nevoit să părăsească „paradisul în care a copilărit“, aşa cum a descris perioada petrecută alături de familia mamei sale în localitatea La Chapelle-Anthenaise, un mic sat din nord-vestul Franței, care avea să-i guverneze gândurile și opera, pe tot parcursul vieții.

Despre anii petrecuți în România, scrriitorul povestea într-o discuție cu fiica sa, Marie-France: „Acolo m-am simţit în exil. Mi-am promis să nu trăiesc în acel oraş sau în acea ţară. Din păcate, mi-a luat 14 ani pentru a reuşi să scap din România”, potrivit Historia. 

Nu au fost chiar 14, dramaturgul fiind nevoit să reziste în țară încă doi ani. Pleacă, însă în Franța, la Paris în anul 1938, ca bursier al statului român. Se reîntoarce pentru scurt timp, perioadă în care predă limba franceză la Liceul  „Sfântul Sava“ din Bucureşti, stabilindu-se definitiv în Franța din anul 1942.

Relația cu tatăl său: „[…]«Bine, bine», şi nu l-am mai văzut niciodată”

Motivul pentru care Eugen Ionescu s-a simțit atât de trist în România avea legătură și cu relația defectuasă pe care acesta a avut-o cu tatăl său. Din nefericire, tensiunile din relația cu tatăl său, l-a făcut să simtă repulsie pentru țara sa natală.

Principalele neînțelegeri dintre cei doi porneau, în principal, de natură politică, tatăl scriitorului, Eugen Ionescu senior, fiind un susținător îndârjit al puterii politice, indifernt de natura orientăii ideologice ale acesteia. Acest lucru era de neînțeles pentru tânărul scriitor, pentru care conta respectarea uni set de valori și norme care defineau întreaga personalitate. Din acest motiv, orice conversație purtată cu tatăl său se termina cu o ceartă.

Ultimul dialog cu tatăl său, ce a avut loc în 1973, a fost relatat în volumul său „Prezent trecut, trecut prezent“:„Tatăl meu n-a fost un oportunist conştient, el credea în autoritate. Respecta statul. Credea în stat, oricare ar fi fost el. Pentru el, de îndată ce un partid lua puterea, avea dreptate. Astfel că a fost legionar, democrat, francmason, naţionalist, stalinist. Pentru el, orice opoziţie se înşela. Pentru mine, opoziţia avea dreptate. (Astăzi, 1967, nu-mi mai place nici opoziţia, pentru că ştiu că ea este statul în germene, adică tirania). Pe scurt, la sfârşitul mesei, ne-am certat:altădată mă făcuse bolşevic;apoi mă făcuse jidovit. Jidovit mă făcuse şi la sfârşitul acelui prânz. Îmi amintesc de ultima frază pe care i-am spus-o:«E mai bine să fii jidovit decât tâmpit. Domnule, am onoarea să vă salut!». M-a privit cu un surâs îndurerat şi mi-a spus:«Bine, bine», şi nu l-am mai văzut niciodată”, potrivit Historia. 

Eugen Ionescu senior avea să moară în anul 1948.

Anul 2009, dedicat lui Eugène Ionesco

Anul 2009 l-a avut în centru pe Eugen Ionescu. Cu ocazia celebrării a 100 de ani de la nașterea scriitorului, UNESCO a declarat anul 2009 „An internaţional Eugène Ionesco”. Astfel, opera scriitorului român a fost omagiată în întreaga lume. Propunerea a venit din partea ambasadorului UNESCO, criticul literar şi profesorul Nicolae Manolescu.

Cu toate acestea, oamgiul nu a fost bine primit de fiica sa, Marie-France Ionesco, deţinătoarea drepturilor de autor, care a protestat împotriva prezentării tatăului spu ca autor român, arătând încă odată relația lui Eugen Ionescu cu România, dar și că toate piesele sale au fost scrise în limba franceză.

Tot în anul aniversar 2009, la 26 noiembrie, Eugen Ionescu a fost ales membru post-mortem al Academiei Române.

Principalele cugetări ale autorului făceau adesea referire la viață și moarte, teme ce apar adesea în opera sa. Mai jos vă prezentăm câteva citate care înglobează mare parte din viziunea despre lume a autorului Eugen Ionescu.

1. „Spaima e iraţională. Raţiunea trebuie să-nvingă spaima” (replică din piesa de teatru „Rinocerii”)

2. „Morţii sunt mai mulţi decât viii. Şi numărul lor creşte. Viii sunt rari”

3. „Ideologiile ne separă. Visele şi suferinţa ne apropie”

4. „Nu este răspunsul cel care luminează, ci întrebarea”

5. „Raţiunea e nebunia omului tare. Raţiunea omului slab este nebunie”

6. „Noi nu suntem poate decât noduri, încrucişări efemere de energie, de forţe, de tendinţe diverse şi contradictorii pe care moartea le eliberează“(„Însinguratul”)

7. „Toţi oamenii joacă roluri, în afară, poate, de unii actori”

8. „Plictiseala înfloreşte, de asemenea, atunci când te simţi în siguranţă. Este un simptom al siguranţei”

9. „În acelaşi timp, în ciuda a orice, cred în Dumnezeu, pentru că eu cred în rău. Dacă răul există, atunci există şi Dumnezeu…”(„Testament”)

10. „Noaptea îţi aminteşti. Ziua este făcută să uiţi“(„Pietonul văzduhului”)

Sursă Cover Foto: zilesinopti.ro

---