1 mai 2024, 20:02

Europa: Peste 60.000 de oameni au murit din cauza căldurii extreme în vara anului trecut

Peste 60.000 de decese sunt atribuite valurilor de căldură care au lovit Europa în vara lui 2022, potrivit unui studiu amplu publicat în revista științifică Nature Medicine.

Estimările oamenilor de știință de la Institutul Francez de Cercetare în Sănătate (Isnerm) și Institutul de Sănătate Globală din Barcelona (ISGlobal) sugerează că, dacă nu există un răspuns eficient la această problemă, continentul european va înregistra cel puțin 68.000 de decese din cauza căldurii în fiecare vară până la 2030 și peste 94.000 din 20230 până în 2040.

Europa: vara lui 2022

Vara lui 2022 a fost cea mai fierbinte înregistrată vreodată în Europa și a fost caracterizată de valuri de căldură consecutive, temperaturi ridicate record, secetă și incendii forestiere.

Oamenii de știință au analizat date despre temperatură și mortalitate în perioada 2015-22 în 823 de regiuni din 35 de țări europene în care populația totală depășește 543 de milioane de oameni. Ei au putut apoi, pe baza modelelor epidemiologice, să calculeze decesele legate de creșterea temperaturii în fiecare regiune, pe săptămână. În total, din 30 mai până în 4 septembrie 2022, au estimat că 61.672 de decese pot fi atribuite căldurii.

În această perioadă s-a înregistrat un val de căldură foarte intens în perioada 18-24 iulie și se estimează că în această perioadă și-au pierdut viața 11.637 de persoane din cauza condițiilor meteorologice extreme.

„Numărul deceselor este foarte mare”, a declarat pentru AFP Issam Asebak, cercetător la Inserm și unul dintre autorii studiului. „Știam consecințele căldurii (asupra sănătății) pe baza unui studiu anterior din 2003, dar cu această analiză vedem că rămâne multă muncă de făcut pentru a proteja populația”, a adăugat el.

Cifre

Studiul a constatat că țările mediteraneene (Grecia, Italia, Portugalia și Spania) au avut cea mai mare mortalitate, proporțional cu populația lor. „Marea Mediterană suferă de deșertificare, valurile de căldură se intensifică în timpul verii tocmai din cauza acestor condiții mai uscate”, a spus al doilea autor al studiului, Juan Ballester, profesor la ISGlobal.

În cifre absolute, cele mai multe decese legate de căldură au fost înregistrate în Italia (18.010), Spania (11.324) și Germania (8.173).

Pe măsură ce schimbările climatice cauzate de om duc la creșterea temperaturii, valurile de căldură devin din ce în ce mai frecvente și mai intense. Căldura extremă poate ucide provocând insolație sau agravarea afecțiunilor cardiovasculare și respiratorii. Bătrânii sunt una dintre cele mai vulnerabile categorii ale populației, scrie Iefimerida.gr


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol