19 mai 2024, 5:27

Europa se confruntă cu cea mai gravă secetă din ultimii 500 de ani

Europa se confruntă cu cea mai gravă secetă din ultimii (cel puțin) 500 de ani, condițiile de căldură și uscăciune alimentând incendiile de vegetație, reducând recoltele și producția de electricitate, potrivit unei analize preliminare a Centrului Comun de Cercetare al Uniunii Europene.

Raportul Observatorului European al Secetei a precizat că 47% din Europa se află în condiții de avertizare, cu un deficit clar de umiditate a solului, iar 17% din continent se află în stare de alertă, în care vegetația este afectată, scrie CNBC.

Temperaturi record

Temperaturile record înregistrate în Europa în această vară au perturbat transporturile, au provocat strămutarea a mii de persoane și au dus la sute de decese cauzate de căldură. Căldura a exacerbat, de asemenea, incendiile de vegetație, care au devenit din ce în ce mai distructive în ultimii ani.

„Combinația dintre o secetă severă și valurile de căldură a creat un stres fără precedent asupra nivelurilor de apă din întreaga UE”, a declarat comisarul european pentru inovare, Mariya Gabriel, într-un comunicat. „În prezent, observăm un sezon de incendii de pădure sensibil peste medie și un impact important asupra producției de culturi.”

Regiunea Europa de Vest-Mediteraneană va înregistra probabil condiții mai calde și mai uscate decât de obicei până în noiembrie, se arată în raport.

Culturi cu 12-15% mai slabe

Schimbările climatice au făcut ca temperaturile ridicate și secetele să fie mai intense și mai răspândite. Iar temperaturile mai scăzute din timpul nopții, care oferă de obicei o ușurare critică în fața zilelor toride, dispar pe măsură ce planeta se încălzește.

Stresul hidric și termic au redus randamentele culturilor din Europa pentru 2022, estimându-se că recoltele de porumb boabe, soia și floarea-soarelui vor fi cu 16%, 15% și, respectiv, 12% sub media din ultimii cinci ani.

Lipsa precipitațiilor a afectat, de asemenea, debitele râurilor pe scară largă în întreaga Europă. Volumul redus de apă a afectat sectorul energetic pentru producerea de energie hidroelectrică și sistemele de răcire ale altor centrale electrice.

Țări vizate

Pericolul de secetă a crescut mai ales în Belgia, Franța, Germania, Ungaria, Italia, Luxemburg, Moldova, Olanda, Serbia de Nord, Portugalia, România, Spania, Ucraina și Marea Britanie, potrivit raportului.

 


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol