13 octombrie 2024, 22:40

Eurostat: România, țara cu cei mai mulți săraci din UE. 1 din 5 români suferă de lipsuri materiale severe

Cele mai recente date publicate luni, 16 septembrie, de Eurostat arată un trend îngrijorător pentru România, în comparație cu restul statelor europene. Țara noastră se află pe primul loc la numărul de persoane care trăiesc în sărăcie, cu un procent de 19,8%.

Astfel, 1 din 5 români suferă de lipsuri materiale severe, adică nu pot face cheltuieli neprevăzute, nu își pot permite o vacanță de o săptămână, nu pot să facă față penalităților de întârziere la rate bancare sau facturi, nu pot să consume o masă care conține carne, dar și să-și încălzească adecvat locuința.

În aceeași categorie sunt încadrate și persoanele care nu au o conexiune la internet, nu își pot cumpăra haine noi, nu au măcar două perechi de încălțăminte, nu are activități recreaționale sau ieșiri în oraș măcar o dată pe săptămână.

În această situație se află aproape 3,8 milioane de români. Imediat după România se află Bulgaria, care a înregistrat în 2023 18,0%, Grecia (13,5%), Ungaria (10,4%) și Spania (9,0%).

Media la nivel european este de 6,8%. La polul opus se află țările care au înregistrat cea mai mică pondere de persoane care trăiesc în sărăcie: Slovenia (2%), Cipru (2,4%), Suedia, Luxemburg și Estonia (2,5%).

Totuși, există și o veste bună: procentul de români care trăiesc cu lipsuri materiale majore a scăzut substanțial în ultimii ani. În 2016, 36% dintre locuitorii țării se aflau într-o situație economică dificilă, reprezentând cel mai înalt nivel înregistrat de țara noastră în ultimul deceniu.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol