16 aprilie 2024, 7:47

Eurovision România 2019. Cine sunt cei șase finaliști

Seria show-urilor Eurovision România a continuat duminică, 10 februarie, la Arad, cu a doua semifinală, unde pasiunea, emoţia şi bucuria și-au făcut vocea auzită

Juriul format din Mugurel Vrabete, Mihai Georgescu (Miţă), Crina Mardare, Adi Cristescu şi Andy Platon a ales următoarele cinci piese pentru finală: „Right now” – Olivier Kaye „Daina” – Letitia Moisescu & Sensibil Balkan „Dear father” – Laura Bretan „On a Sunday” – Ester Peony „Renegades” – Linda Teodosiu. A şasea piesă a fost aleasă de public şi este „Your journey” – Aldo Blaga, care a obţinut 539 voturi.

Sursa adevarul.ro

Etapa semifinalelor selecţiei naţionale s-a încheiat duminică, la Arad, cu al doilea show al ediţiei din acest an a Eurovision România. Spectacolul a fost transmis în direct şi în exclusivitate la TVR 1, TVR Moldova, TVRi, TVR HD şi online, pe TVR+.

Piesele sunt încărcate pe site-ul dedicat, eurovision.tvr.ro, unde pot fi accesate şi alte detalii privind concursul. Finala Naţională va avea loc în 17 februarie, la Bucureşti, când se va afla cine va reprezenta România pe scena concursului Eurovision, care va avea loc anul acesta la Tel Aviv, potrivit mediafax.ro.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol