25 aprilie 2025, 5:26

Evenimente inedite găzduite de cetățile antice ale Dobrogei

Dobrogea nu este doar locul misterios în care ne întâlnim cu țărmul Mării Negre sau cu apele Dunării, ci este și locul în care legendele, urmele cetăților antice și descoperirile arheologice ne trimit în trecut.

Aflăm de la specialiștii Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța care sunt obiectivele istorice pe care le putem vizita în această vară în județul Constanța, dar, mai ales, în ce condiții le putem vedea.

Unele dintre ele se află în ample lucrări de consolidare și de aceea nu pot fi deschise în totalitate publicului, anunță Radio Constanta.

Despre Dobrogea se spune că ar ascunde povești frumoase și crâmpeie de istorie, la orice pas, sub orice piatră. Așa că, dacă porniți la drum, în vacanță, pe cărările prăfuite ale acestor meleaguri, faceți un prim popas în Dobrogea Istorică, la cetatea Adamclisi.

Muzeograful dr. Delia Roxana Cornea, șeful secției expoziții și muzee în teritoriu, ne invită să descoperim acest loc.

Complexul Muzeal Adamclisi, cu cele trei obiective – Monumentul Triumfal, Muzeul de Sit și Cetatea – pot fi vizitate de luni până duminică, de dimineață până seara. Muzeul, sigur, are un program mai restrâns, dar cetatea și monumentul sunt deschise și pot fi văzute oricând.

Între 11 și 13 august, la Adamclisi se va desfășura Festivalul Cetăților Antice Dobrogene.

Un loc la fel valoros este cel al Cetății Histria. Deși clădirea muzeului este afectată de infiltrații și se află acum în plin proces de consolidare, cetatea se poate vizita oricând, de luni până duminică, adaugă muzeograful Delia Roxana Cornea.

”Să știți că în data de 5 august vom avea un eveniment acolo, dedicat moștenirii grecești reprezentată de cetatea Histria. Toți cei care vor participa vor putea asista la dansuri grecești”, adaugă aceasta.

Pe lista obiectivelor istorice din județul Constanța care pot fi vizitate putem adăuga frumoasa Cetate Capidava. Aici, pe 29 iulie va începe cea de-a doua ediție a festivalului VinStoria, Experiențe culturale cu arheologie, istorie și vin.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol