Astăzi românii de pretutindeni celebreză un moment istoric, 100 de ani de la evenimentul politic major al anului 1918: desăvârșirea statului național român, realizată prin unirea principatelor române. Cele trei uniri au format împreună Marea Unire, iar în 2018, la 100 de ani de la acele evenimente, sărbătorim Centenarul Marii Uniri. Acest moment este un prilej potrivit pentru a reflecta asupra istoriei și poveștii României așa cum nu o vedem în fiecare zi, iar atmosfera de astăzi, prin solemnitatea sa ne face să ne reîntoarcem în trecut pentru a înțelege concret cum așa numitul „ideal al veacurilor” a fost realizat. 

Din acest motiv Edițiadedimineață.ro a stat de vorbă cu politologul Cristian Pîrvulescu, decanul Facultății de Științe Politice. Acesta a povestit pe larg faptul că Marea Unire nu a fost un lucru ușor realizabil, ci mai degrabă a venit ca o necesitate și ca o dorință de apărare a drepturilor și libertăților românilor. Mai mult decât atât, acesta a mai vorbit și despre modul în care România arată acum, după 100 de ani de la marele eveniment și cum aceasta a reușit să pună bazele unei identități naționale armonioase.

Ce părere aveți despre modul în care evenimentul Centenarului a fost prezentat în media? Mediatizarea excesivă a importanței acestui eveniment a schimbat ceva în mentalitatea opiniei publice? 

„Mă îndoiesc, din două motive. În primul rând, pentru că a fost o abordare naționalistă și foarte puțin critică, ca urmare au rămas, dacă au rămas câteva stereotipuri legate de Marea Unire, fără o înțelegere a contextului și a semnificației momentului. Foarte mult festivism, un fel de „Cântare a României” recidivus, în care nimic important nu s-a întâmplat. Din punctul meu de vedere, este un moment ratat. Este un moment ratat 1 decembrie, dar poate că sezonul româno-francez va permite puțin o introspecție, o analiză cât se poate de serioasă a evenimentului, a consecințelor evenimentului. Totul apare așa ca fiind rezultatul unui destin special rezervat României, dar în realitate este mult mai prozaic.

A fost vorba de câteva circumstanțe care au permis ca România, Estonia, Letonia, Lituania, Cehoslovacia să își câștige independența, România să se reîntregească teritorial, împreună cu Iugoslavia, alte țări ca cele enumerate mai sus să își câștige independența, Finlanda de asemenea, asta înseamnă că trebuie să privim în context, iar rolul factorilor internaționali a fost covârșitor. Și în principal intrarea Statelor Unite în Război în 1917, care a schimbat raportul de forțe pe frontul de Vest.

Deci toate aceste lucruri ar trebui să fie interpretate la rece, cu atât mai mult cu cât din istorie putem învăța, tocmai pentru a nu se repeta, tocmai pentru că după 1918 a urmat 1940. Și ar trebui să înțelegem de ce 1940, adică pierderile teritoriale, unele nerecuperate niciodată, Cadrilater, Basarabia, Bucovina de Nord au venit. În plus n-a fost așa cum încearcă să sugereze festivistic, ce mai fericită abordare politică de după 1918, în schimb momentul 1 decembrie 1918 a fost un moment de o claritate și de un mesaj indiscutabil, un mesaj european și democratic,  pe care din păcate politicienii de astăzi nu-l înțeleg.

Mai mult decât atât, declarația de la Alba Iulia, Rezoluția de la Alba Iulia, nu este în niciun fel canalizată, mai ales Articolul 3, alineatul 1, este cât se poate de evident și care sugerează viziune democratică cum nu prea exista în vechiul regat. Pentru că trebuie să spunem lucrurilor pe nume: Transilvania avea o viață politică democratică, puternică, vie, cu o înțelegere complexă a problemelor legate de democrație. Inexistența minorităților naționale importante sau în orice caz, tratamentul lor discriminatoriu, mă gândesc spre exemplu la evrei, a făcut ca în vechiul Regat aceste probleme să nu facă obiectul unei analize serioase și așa se explică greșelile pe care le-am făcut ulterior”, a adăugat politologul.

Cum vedeți progresul României în cei 100 de ani de unitate națională?

„Toate țările progresează, ține de cursul general a istoriei. Totul depinde de contextul regional și internațional, dar și de contextul economic, așa că România a progresat. Problema este dacă s-a și maturizat, dacă cei 100 de ani au fost suficienți pentru a depăși complexele de inferioritate pe care le avea, pentru a-și înțelege menirea și totodată sensul în istorie. Mi-e teamă că nu toate lucrurile au fost bine interpretate. Cred că nu avem o Românie, ci avem mai multe Românii, dar încetul cu încetul am început să construim o identitate relativ armonioasă. Încetul cu încetul pentru că nici acum nu am terminat. Deci până la urmă ceea ce rămâne din acești 100 este capacitatea românilor de a se adapta unor condiții istorice dificile și de a rezista vicisitudinilor istoriei”, a menționat Cristian Pîrvulescu.

Dacă ar fi să realizați o paralelă între România de dinaintea momentului 1 decembrie 1918 și cea de astăzi, ce similitudini și ce diferențe ați putea găsi între cele două Românii? 

„Data reală a Unirii este de fapt 11 decembrie când se emite Decretul Lege de unificare, care este deja o dovadă clară de neînțelegere a Marii Adunări de la Alba Iulia. În sensul că acest decret vorbește de unire necondiționată, pe câtă vreme articolul pe care vi-l citam aterior, articolul 3, vorbește foarte clar de condițiile în care trebuie să se realizeze noul stat român. Deci cei care se aflau la Alba Iulia vorbeau despre un nou stat român, ori nu a existat niciun nou stat român. Promisiunea aceea de la Alba Iulia a fost una efemeră, care a venit din viziunea politicienilor transilvăneni, dar care nu a avut nicio susținere la București.

De aici putem vedea toate dificultățile de comunicare, care au rămas și acum după 100 între cele două Românii. Și înainte de 1 decembrie și după 1 decembrie 1918, multiplele Românii, vechiul Regat și teritoriile care s-au unificat nu au reușit să comunice foarte bine, pentru că erau două viziuni, două ideologii total diferite. Două filozofii politice diferite. Deci dincolo de identitatea generală românească, viziunile lor despre cum trebuie construită societatea și cum trebuie construit statul, difereau fundamental, iar când au ajuns la guvernare, în 1928 deja se creaseră principalele instituții și nu se mai putea schimba mare lucru.

Era deja totul pornit și au trebuit să se adapteze la acele instituții, care s-au dovedit a fi ineficiente pentru a consolida România. Acum avem un principal beneficiu pe care nu l-am avut niciodată în istorie: suntem parte a Uniunii Europene și asta ne asigură din punct de vedere economic, social și politic o bază estențială și suntem parte a NATO care pâla apariția Armatei Europene, chiar și după aceeea constituie un elemet de protecție militară în condiții complicate. Deci aici, da putem vorbi despre o șansă istorică pe care România a avut-o, pe care iată unii vor astăzi să o pună între paranteze, vorbind despre o iluzorie, imposibilă suveranitate. Pentru că ce este suveranitatea, atunci când nu poți asigura lucruri elementare pentru cetățenii tăi. Să nu uităm că sunt peste patru milioane de români care trăiesc în străinătate, pentru că statul național în forma lui de după 1918 și până la integrarea în Unuiunea Europeană, nu a putut satisface nevoile lor”, a spus acesta.

Ce credeți despre faptul că românii din diaspora vor celebra Centenarul Marii Uniri departe de casă, departe de România? 

„Sunt multe milioane de români care au plecat pe parcursul a mai mult de 100 de ani, să nu uităm că migrația românească din Transilvania a început încă înaintea Primului Război Mondial și este răspunsul la dificultățile pe care România le-a avut în a cosntrui o structură economoică și politică care să sprijine societatea.Dar să nu ne facem iluzii. Nu este o problemă a României. Statul națiune și vedeți eu vorbesc de stat națiune, nu de stat național, acestea sunt două concepte relativ diferite. Statul națiune este incapabil în condițiile evoluției tehnologice să mai facă față nevoilor unei societăți. Uniunea Europeană era singura soluție, era previzibilă încă de atunci.

Din nefericire, după Primul Război Mondial formulele care gândite nu au fost viabile și au dus la continuarea Primului Război Mondial, prin al doilea Război Mondial și apoi prin regimurile totalitariste. Întrebarea este: dacă în 1989 s-a încheiat într-adevăr acel Prim Război Mondial sau dacă el continuă până astăzi.Pentru că acum când noi vorbim există mulți nostalgici ai Europei de dinainte de 1914: Victor Orban, Vladimir Putin care se gândește la un nou Imperiu Țarist, bazat pe aceleași valori, la Erdogan și la Imperiul Otoman, deci vedem foarte mulți nostalgici care ar vrea să anuleze această sută de ani pentru a se întoarce în nostalgia acelui trecut și au de fapt incapacitatea de a se adapta societății în plină dezvoltare în care trăim”, menționează politologul.

Dacă în 1918 pe noi ca popor ne lega idealul acesta al României Mari, astăzi care este țelul care ne unește? 

„Nu cred că îi lega nici atunci acest lucru, nu cred că îi leagă nici acum. Acesta era un mesaj politic, care a fost transmis de unii politicieni. Politicienii ardeleni înainte de marele război se gândeau în mai mică măsură la unirea cu România, gândeau și alte formule de exepmplu unirea României cu Transilvania într-o federație a Austriei mari, care era un fel de Uniniunea Europeană de acum. Nu exista această obsesie a statului național, adică a statului bazat pe o singură etnie, care le domină pe celelalte. Au existat mai multe variante. Statul național este în mare măsură o construcție ideologică a liberalilor arădățeni, care din motive ideologice au preuat această idee și au transformat-o într-un pilon al construcției statului. Există și astăzi ardeleni care atunci când vorbesc despre Viena, vorbesc despre capitală.

Ceea ce s-a întâmplat în 1918 este că nu exista o altă alternativă pentru românii din Transilvania decât unirea cu România. Pentru că Austria dispăruse, nu mai exista nimic. Acestea au fost evenimentele de atunci, dar a spune că erau uniți de idealuri de genul acesta, înseamnă că trebuie să intrăm în retorica naționalistă de care vă vorbeam mai devreme. Românii ardeleni au dorit atunci să își apere drepturile și să construiască o fromă de reprezentare politică democratică. Auc fost decepționați și asta nu se spune acum, de ceea ce au găsit în România bucureșteană, atât de decepționați încât s-au gândit chiar să propună o nouă constituție în 1934, la constituția pe care niciodată nu au votat-o, mă refer la cea din 1923. Cu toate acestea, chiar și astăzi mai există această idee, semn că 100 de ani nu au fost suficienți pentru a se putea realiza o astfel de uniformitate. Oamenii sunt deosebiți și este important ca identitatea culturală a unei regiuni să reziste”, a mai adăugat acesta.

Cum vă imaginați România de acum peste încă 100 de ani?

„Nu știu cum va fi viitorul, dar pot să fiu optimist și să nu văd România decât europeană și democratică. O Românie care va funcționa într-o structură politică europeană, mă aștept dacă lucrurile vor evolua național să se ajungă chiar la o formă mult mai exitinsă care să cuprindă întreaga Europă, de la Atlantic la Pacific, de la Dublin la Vladivostok, dar în orice caz să depășim toate aceste probleme care există în momentul de față. Pentru că doar așa românii vor prospera, doar așa românii vor ajunge să profite de frumusețea vieții, altfel ar trebui să devenim iarăși victimele istoriei, iar acest lucru ne-a covârșit vreme de secole. Avem poate și noi dreptul să fim fericiți”, a conchis Cristian Pîrvulescu.

 

---