25 aprilie 2024, 10:34

EXCLUSIV Sorin Mărgărit: Anul acesta marcăm prima zi a Armatei Române fără Regele Mihai

25 octombrie este o zi de mare sărbătoare pentru toți românii. La acestă dată sărbătorim Ziua Armatei Române, cu atât mai importantă deoarece în acest an celebrăm Centenarul Marii Uniri. Armata este una dintre cele mai importante instituții din România deoarece reprezintă eșantionul principal atunci când vorbim de securitatea țării.

Sorin Mărgărit, Consilier General la Primăria Municipiului București a răspuns în exclusivitate pentru Edițiadedimineață.ro la câteva întrebări:

Ce reprezintă sau ce ar trebui să reprezinte Ziua Armatei, mai ales în an Centenar? Au românii cultul unei sărbători naționale?

Ziua Armatei în an Centenar este pentru români un prilej de reamintire și omagiere a camarazilor români care și-au dat viața pentru înfăptuirea idealului național din Războiul de Reîntregire Națională. La 100 de ani de la Marea Unire, poporul român își cinstește eroii care s-au jertfit pentru păstrarea demnității, integrității și identității naționale. Conștiința națională românească s-a păstrat mulțumită acestor bravi soldați, pe care astăzi poporul român îi cinstește.”

Ziua Armatei Române coincide cu ziua Regelui Mihai, își mai amintesc românii? Îl mai omagiem în vreun fel?

”Din păcate, anul acesta marcăm prima zi a Armatei Române fără Regele Mihai al României. Data de 25 octombrie 1944 marchează momentul când s-au eliberat Carei și Satu Mare, ultima ,,palmă de pământ” ocupată de trupele horthyste. Generalul Gheorghe Avramescu, conducătorul trupelor române, a dorit să-i facă un cadou Regelui Mihai cu ocazia împlinirii vârstei de 23 de ani și a decis să conducă bătălia de la Carei și să celebreze momentul eliberării depline a teritoriului, pe data de 25 octombrie. Ziua Armatei a fost instituită prin Decretul nr. 381 din 1 octombrie 1959, după retragerea Armatei Roșii din România, astfel că se poate concluziona că regimul comunist l-a serbat indirect și pe Regele Mihai. Instituită pentru a marca momentul istoric petrecut pe 25 octombrie 1944, Ziua Armatei Române este strâns legată de Regele Mihai, deoarece izbânda celebrată, i-a fost dedicată.”

Putem considera că performanțele miliarilor români la jocurile INVICTUS arată nivelul de pregătire al Armatei Române?

”Chiar de ziua Armatei Române, militarii români se califică în finala jocurilor INVICTUS, demonstrând faptul că forța și ambiția militarilor români sunt mai puternice decât orice accidentare. Deși au fost accidentați în teatrele de război, participanții români se disting la jocurile INVICTUS, arătând nivelul înalt de pregătire, dar și faptul că rezultatele lor excepționale au venit în urma unui mare efort.”

Sorin Mărgărit a conchis prin transmiterea unui mesaj:

”Prin prisma faptului că străbunicul meu, Tănase Mărgărit a fost unul din sutele de mii de soldați căzuți pe front în Primul Război Mondial, am o deosebită admirație pentru militarii care au luptat pentru integritatea și demnitatea poporului român. În semn de recunoștință pentru efortul lor, particip la reconstituiri istorico-militare în cadrul Asociației Tradiția Militară, cu scopul de a aduce istoria mai aproape de români și pentru a le aminti mereu oamenilor de acei bravi soldați care au dat totul pentru România Mare.”


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol