19 aprilie 2024, 12:45

Exemplu de urmat: Tratament gratuit pentru creșterea părului, la Spitalul CFR Timișoara

Spitalul CFR Timișoara are în dotare un aparat care tratează alopecia areată, o boală autoimună care duce la căderea părului. În Ambulatoriului spitalului, pacienții beneficiază de terapie gratuită. Ședințele de fototerapie durează numai câteva secunde.

Alopecia areată este o afecțiune autoimună, care poate fi întâlnită la orice vârstă. Se manifestă prin căderea părului pe zone mai mici, de obicei rotunde, acesta fiind atacat de sistemul imunitar.

În general, alopecia areată afectează scalpul, însă există cazuri în care apare și în alte zone ale corpului. Deși poate apărea un fenomen de regenerare naturală a părului, acesta poate dura destul de mult, de ordinul anilor, scrie Tion.

Chiar dacă, de regulă, afecțiunea nu implică alte riscuri asupra stării de sănătate, alopecia areată are adesea un impact negativ asupra imaginii de sine. Pentru a veni în sprijinul acestor pacienți, reprezentanții Spitalului CFR Timișoara le transmit acestora că Ambulatoriul unității este dotat cu un aparat care ajută la creșterea mai rapidă a părului din zona afectată de boală.

„Boala este una cronică, impredictibilă și nu se poate aprecia cum evoluează. Trebuie, însă, precizat că nu este contagioasă. Căderea părului, care în unele situații se produce pe zone destul de întinse, poate avea drept cauză un deficit de vitamine, de fier sau proteine.

Poate avea însă și cauze hormonale, dar cel mai adesea este rezultatul unei boli autoimune. Tratamentul stimulează creșterea părului. Aparatul pe care îl avem în cabinetul de Dermatologie de la Spitalul Clinic CF Timișoara este unul de ultimă generație care dă posibilitatea obținerii unor rezultate clinice vizibile.

Practic, vorbim de un tratament fără durere, fără incizii sau ablații ori laser”, spune dr. Claudia Tîrziu, medic specialist dermatovenerologie la Spitalul CFR.

Aparatul generează o lumină monocromatică ce este îndreptată spre zona afectată, cu un nivel de energie prestabilit, în funcție de afecțiunea pacientului. Acesta este de dimensiuni relativ mici, fiind portabil. Ședințele de fototerapie durează numai câteva secunde.

„Este o alternativă non-farmaceutică, neinvazivă, fără a avea efectele adverse alte tratamentelor clasice care au un răspuns terapeutic variat, dar și unele limitări. Terapiile clasice pot aduce cu ele o durere asociată injecției, atrofia pielii, o sensibilizare crescută, dar și o scădere a imunității.

Avantajul aparatului este acela că ședințele de fototerapie durează doar câteva secunde. Mai mult, tratamentul nu presupune folosirea unor injecții, a unor medicamente sau creme, ci se axează pe suprimarea celulelor T care sunt considerate ca fiind principala cauză a alopeciei areate. Rezultatul este creșterea unui fir de păr sănătos.

Alopecia nu este o boală care să pună viața în pericol, dar are un efect major asupra calității acesteia, putând duce chiar la depresie”, mai spune dr. Claudia Tîrziu.

Dispozitivul poate fi folosit și în cazul altor boli autoimune de piele, printre care vitiligo sau psoriazis. Pentru a beneficia de terapie gratuită la Spitalul Clinic CF Timișoara, pacienții trebuie să își facă o programare la Dermatologie, cu trimitere.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol