28 martie 2024, 15:05

Exercițiu de neuitare. Ziua deținuților politici anticomuniști

„Într-un moment în care realitățile comunismului par din ce în ce mai confuze, dosarele Revoluției și Mineriadelor sunt blocate, condamnarea reală a crimelor totalitare întârzie, vă invităm să ne amintim de cei care au încercat să oprească tăvălugul comunist.

Iar locul cel mai potrivit pentru acest exercițiu de neuitare este cea mai dură închisoare din România comunistă – Închisoarea Pitești”, se menţionează într-un comunicat de presă al Memorialului Închisoarea Piteşti, citat de argesulonline.ro.

Este 9 Martie. Ziua Deținuților Politici Anticomuniști din Perioada 1944-1989 este marcată, anual, în ziua de 9 Martie.

”Gulagul românesc”

Conform Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER), „Gulagul românesc” a însemnat distrugerea clasei politice din perioada interbelică, epurarea intelectualităţii care nu susţinea noul regim, încarcerarea unui număr mare de persoane din toate categoriile sociale, în funcţie de cine era considerat periculos pentru regimul comunist.

”Între orele 9 – 11, la paraclisul din interiorul Memorialului Închisoarea Pitești(strada Negru Vodă nr. 30 – n.n.) , se va oficia Sfânta Liturghie, urmată de parastasul pentru adormiți.

La final se vor rosti rugăciuni în memoria celor adormiți la Monumentul dedicat victimelor de la Închisoarea Pitești”, se arată în documentul citat.

Marți, 9 martie marcăm Ziua Deținuților Politici Anticomuniști din Perioada 1944-1989 în România. Între orele 9:00 -…

Publicată de Memorialul Închisoarea Pitești pe Joi, 4 martie 2021

Comemorarea Deținuților Politici Anticomuniști din perioada 1944-1989, în Ziua Sfinților 40 de Mucenici, a fost stabilită de Parlamentul României prin legea 247/05.12.2011. În această zi, în toate bisericile ortodoxe din cuprinsul Patriarhiei Române se oficiază slujbe de pomenire a celor care au pătimit în închisorile comuniste „apărând credința în Dumnezeu și demnitatea poporului român”.

44 de penitenciare principale și 72 de lagăre de muncă forțată

Conform Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului in România, în timpul regimului comunist, în România au existat 44 de penitenciare principale și 72 de lagăre de muncă forțată destinate deținuților politici în care au pătimit peste 3 milioane de români dintre care 800.000 de oameni au murit.

Pentru identificarea persoanelor care au fost închise şi/sau persecutate în timpul regimului comunist sunt necesare date cât mai complete şi mai exacte despre acestea.

Închiși, pentru că nu erau de acord cu noua ordine politică și socială

În perioada 1947-1989, penitenciarele şi coloniile de muncă ale României au reprezentat locurile unde au fost deţinute zeci de mii de persoane a căror singură vină a fost faptul că nu erau de acord cu noua ordine politică şi socială impusă de Partidul Comunist Român.

Aceşti oameni au intrat într-un sistem penitenciar care îi considera chiar mai periculoşi decât răufăcătorii de rând, fiind supuşi tuturor rigorilor administrative, dar suferind în plus datorită stigmatului de deţinut politic.

Fiecărui deţinut politic i s-a întocmit cel puţin o fişă matricolă penală. Fişele de penitenciar/fişele matricole penale cu menţiuni specifice au fost păstrate în arhiva Direcţiei Generale a Penitenciarelor (astăzi Administraţia Naţională a Penitenciarelor) şi centralizate la penitenciarul Jilava.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol