20 aprilie 2024, 15:27

Există un festival al filmelor montane? Da, există: Banff World Tour Romania

Cele mai bune filme montane din lume ajung din nou la Cluj Napoca şi Bucureşti, la cea de-a treia ediţie Banff World Tour Romania, circuitul internaţional al prestigiosului Festival de Film Montan de la Banff (Canada).

În cadrul festivalului vor fi prezentate nouă filme cu un spectru variat de activităţi specifice activităţilor în natură, outdoor.

Pe lângă sporturi deja consacrate precum schiul, căţărarea, caiacul sau ciclismul montan (MTB), cei din sală vor avea ocazia să vizualizeze filmul unei expediţii îndelung planificate în Oceanul Arctic şi la Polul Nord, premiat de juriul internaţional sau filmul spaniol despre redescoperirea unei practici străvechi a ciobanilor din insulele Canare, o modalitate inedită de deplasare în teren montan accidentat.

Circuitul românesc din acest an este realizat în parteneriat cu Asociaţia de Ecoturism din România (AER), ai căror reprezentanţi vor prezenta publicului destinaţiile de ecoturism din Carpaţi.

La Cluj-Napoca proiecţiile vor fi găzduite de Cinema „Florin Piersic” (24 mai), iar la Bucureşti de Muzeul Ţăranului Român (7 iunie).

Bilete se pot procura prin Eventbook.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol