28 aprilie 2024, 7:11

Expoziția ”Nopți în Bengal” poate fi vizitată începând cu 3 noiembrie

Proiectul „după SCULPTURĂ/SCULPTURĂ” de la Cazarma U se apropie încet de final, iar ultima expoziție care poate fi văzută va fi deschisă pe 3 noiembrie. Conceptul expoziției se numește „Nopți în Bengal”.

Potrivit organizatorilor, obiectul tridimensional își depășește condiția, iar diversele expresii individuale se materializează în producții artistice care urmăresc, pe lângă obiectul sculptural recunoscut ca atare, și extensii temporale, spațiale sau meta-spațiale ale acestuia.

Conceptul expoziției „Nopți în Bengal” este următorul: imaginația romantizată a alterității pleacă de la renumita neînțelegere a scriitorului Mircea Eliade asupra culturii hinduse, pornind de la romanul Maitreyi – Bengal Nights, scrie Tion.

Croatul Josip Zanki curatoriază expoziția ce aduce împreună artiști din diverse colțuri ale lumii, abordând subiectul alterității și al relațiilor culturale complexe prin intermediul artei interdisciplinare, a instalațiilor sonore și a practicilor artistice participative.

Vizitatorii vor avea oportunitatea de a explora modul în care culturile din America Latină și Europa de Est/Centrală pot comunica și se pot înțelege reciproc, așa cum au făcut și Eliade și Devi în timpul relației lor complexe.

Expoziția va fi organizată în trei părți ce vor fi împărțite pe teme și instalate în trei încăperi diferite de la parterul Cazărmii U: „Body and Trauma” cuprinde sculptură clasică și light-box, video, sound work sau cabinet de curiozități; „Landscape as Culturalised Space” cuprinde fotografie și fotografie documentară și „Image of the Other” bazat pe artefacte naturale.

Lucrările sunt realizate de artiștii mexicani Manolo Cocho, Leonardo Martinez, Daniela Leyva, artistul peruan Alejandra Gutierrez Ballón, artistul columbian Esneider Gamboa Burbano, artiștii croați Bojan Gagić și Ivan Fijolić, artistul austriac Luise Kloos și artiștii români Larisa Crunțeanu și Megan Dominescu.

La vernisajul ce va avea loc la 3 noiembrie, de la ora 18,00 și-au confirmat până acum prezența artiștii mexicani Daniela Leyva și Leonardo Martinez.

Expoziția va fi deschisă între 3 și 30 noiembrie, în fiecare vineri, sâmbătă și duminică, între orele 14:00 și 18:00. În plus, se pot programa vizite în avans pentru grupuri organizate în zilele de miercuri și joi.

Intrarea este gratuită.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol