30 de dispozitive uRADMonitor au fost expediate în Franța și Thailanda pentru o nouă ediție a concursului desfășurat de Airparif, o organizație non-profit franceză dedicată îmbunătățirii calității aerului, scrie Tion.
Competiția „Microsensors Challenge” își propune să încurajeze dezvoltarea de microsenzori inovatori pentru monitorizarea poluării aerului. Aceasta recompensează cele mai promițătoare tehnologii noi pentru măsurarea poluării aerului la nivel local. Scopul este de a îmbunătăți înțelegerea și controlul poluării aerului, cu accent pe furnizarea de informații precise și accesibile cetățenilor.
În 2021, uRADMonitor a câștigat două premii la „Microsensors Challenge” cu AIR și SMOGGIE: AIR a câștigat „Citizen Air Award” și SMOGGIE, monitorul compact #opensource, a primit „Outdoor Air Awareness Award”.
Înainte însă de a fi premiați, senzorii au fost amplu testați, timp de patru luni, în Lille, Franța. Airparf a analizat 58 de soluții fabricate de 33 de companii înscrise în program.
Ajunsă la a patra ediție, competiția își propune să investigheze impactul unor noi parametri asupra microsenzorilor. De asemenea, testarea a fost extinsă pentru a include o listă mai largă de gaze urmărite.
„Pentru compania româneasca uRADMonitor aceasta este o veste foarte bună, deoarece spre deosebire de alte soluții mai simple de pe piață axate doar pe măsurarea particulelor, noi avem un portofoliu vast de senzori multi-parametru și acum există această șansă excelentă de a avea mai multe date de evaluare a parametrilor mai puțin cunoscuți, cum ar fi monoxidul de carbon, formaldehida și alte gaze.
În mod tradițional, oamenii tind să se uite mai mult la particulele în suspensie și datorită ușurinței măsurătorilor și disponibilității soluțiilor de senzori, iar diferitele gaze sunt lăsate deoparte. Acest lucru nu înseamnă că impactul acestor alți parametri este neglijabil, dimpotrivă.
Desigur, testarea pentru atât de mulți parametri va fi o sarcină dificilă, așa că inițiativa AIRLAB este atât binevenită cât și o misiune destul de complicată în același timp”, transmit reprezentanții uRADMonitor.
Aparatele testate vor fi supuse testării pe mai multe categorii, atât în interior cât și în exterior. În plus, anul acesta există încă două locații separate de testare în Franța.
Comentariile sunt oprite pentru acest articol