2 mai 2024, 13:30

Fake News demontat: Ucraina nu sponsorizează Hamas și nici războiul din Israel

Multe articole de pe rețelele de socializare susțin că soldații Hamas sunt înarmați cu arme ucrainene și fac referire la presupuse dovezi dintr-un articol necunoscut, filmări realizate de amatori și materiale ale Bellingcat și BBC.

Însă aceste referințe sunt false, pentru că nu există niciun articol cu titlul respectiv sau similar online, iar filmările nu certifică acuzațiile. În plus, nici BBC și nici echipa Bellingcat nu au făcut asemenea declarații.

După cum au arătat Demagog, Konkret24, Fakehunter și Manipulátoři (1, 2), răspândirea acestui mesaj de către conturile pro-ruse indică faptul că este posibil să fie un efort coordonat de dezinformare, menit să denigreze Ucraina în beneficiul Kremlinului.

Ucrainenii sunt acuzați că ar fi „nerecunoscători”

Instigatori ruși din Slovacia, asociate în primul rând cu proaspăt alesul partid de guvernământ SMER-SSD, condus de Robert Fico, îi cataloghează pe ucraineni drept „nerecunoscători”.

Mesajul apare pe fondul unei dispute cu privire la exporturile de cereale ucrainene către UE și are ca intenție erodarea sprijinului pentru Ucraina și promovarea perspectivelor pro-ruse.

Potrivit Infosecurity, acest discurs, alături de alte mesaje antiucrainene, au ca scop subminarea susținerii publice pentru ajutorul acordat de Slovacia Ucrainei, ascunzându-și intențiile sub pretextul că protejează cetățenii slovaci și denaturând conceptul de suveranitate a statului.

De remarcat că cerealele ucrainene au mai fost vizate anterior de campanii de dezinformare, inclusiv de afirmații fără temei despre „toxicitatea” lor, propagate de instigatori pro-ruși.

Dezinformări despre biolaboratoare și despre barajul Nova Kahovka

Rusia susține de ani de zile că în Ucraina funcționează laboratoare biologice și a afirmat că acțiunile sale militare au avut ca scop eliminarea acestor laboratoare.

Discursurile false, dezmințite de nenumărate ori, au reapărut în urma distrugerii barajului Nova Kahovka.

Revenirea în atenție a mesajului face parte din campania de propagandă a Rusiei, menită să inducă ideea că Ucraina a fost responsabilă pentru distrugerea barajului, sub o presupusă coordonare occidentală.

 Veridica a verificat legătura propagandistică dintre armele biologice și dezastrul ecologic al barajului Nova Kahovka din Ucraina. De asemenea, există și o versiune cehă a investigației transfrontaliere cu privire la consecințele catastrofei ecologice, publicată de HlidaciPes,

Nimeni nu deportează ucrainenii la război

Dezinformarea care spune că Polonia și Irlanda iau în considerare deportarea refugiaților ucraineni pentru realizarea serviciului militar, datorită eșecului contraofensivei armatei ucrainene, a ajuns și în Cehia, potrivit Manipulátoři.

Merită subliniat din nou faptul că alte țări nu au autoritatea să extrădeze refugiați obligându-i la serviciul militar.

Polonia nu plătește pensiile ucrainenilor

În perioada de dinaintea alegerilor parlamentare din Polonia, un politician a făcut o afirmație eronată, care sugera că ucrainenii ar putea lucra în Polonia pentru o zi, ar putea să își declare rezidența în țară și să primească de mai multe ori pensia minimă.

Conform celor de la Demagog și Konkret24, această declarație descrie situația într-un mod mult prea simplificat, deoarece, deși ucrainenii au dreptul la pensie după o zi de muncă, după împlinirea vârstei de pensionare în Polonia, avantajul efectiv este semnificativ mai mic decât pensia minimă.

În plus, nu este suficientă doar declararea rezidenței în Polonia pentru a primi această compensație; rezidența efectivă este verificată de ZUS, iar verificarea include și informații de la poliția de frontieră.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol