28 mai 2020, 9:40

Familie blestemată? Încă o tragedie lovește clanul Kennedy

O nouă tragedie în sânul celei mai renumite dinastii politice din Statele Unite, care pare lovită de blestem.

Doi membri ai familiei, Maeve Kennedy McKean (40 de ani), o nepoată de-ale președintelui John F. Kennedy, asasinat în 1963, și fiul ei, Gideon, în vârstă de 8 ani, au fost dați dispăruți după ce au plecat la o plimbare în canoe în Golful Chesapeake, au anunțat autoritățile din Maryland.

„Începând de ieri seara sunt în curs căutări intense împreună cu poliţia, agenţii de pază şi pompierii”, a spus Hogan.

Maeve este fiica lui Kathleen Kennedy Townsend, fiica cea mai mare a fostului ministru al Justiţiei Robert Kennedy, ucis în 1968 şi nepoata preşedintelui Kennedy, asasinat în 1963.

Clanul Kennedy, una dintre cele mai importante dinastii ale vieţii politice americane, a cunoscut numeroase tragedii.

Preşedintele SUA John F. Kennedy (JFK) a fost asasinat la Dallas la 22 noiembrie 1963.

În iunie 1968, fratele său mai mic Robert, aflat într-o poziţie bună pentru a câştiga alegerile primare din cadrul Partidului Democrat în vederea înscrierii la scrutinul prezidenţial, a fost ucis în Los Angeles.

Unul dintre fiii lui Robert Kennedy, David, a murit la vârsta de 28 de ani în urma ingerării unei supradoze de cocaină într-un hotel din Florida, în 1984. Saoirse Kennedy Hill, o nepoată de-ale lui Robert Kennedy, a murit şi ea din cauza unei supradoze anul trecut, la 22 de ani.

În 1999, fiul cel mic al lui JFK, John F. Kennedy Jr. a murit, împreună cu soţia sa Carolyn şi cumnata sa Lauren, într-un accident de avion în Massachusetts.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.