S-au auzit focuri de armă în timp ce fostul președinte al SUA Donald Trump se afla pe un teren de golf la Trump International Golf Club din West Palm Beach. Secret Service a intervenit rapid, iar candidatul la președinție nu a fost rănit. Acum, FBI investighează dacă incidentul a fost o altă tentativă de asasinat asupra vieții lui Trump sau nu a avut nicio legătură cu el.
Potrivit forțelor de ordine locale, în jurul orei 13:30 au fost alertați că serviciile secrete au tras focuri de armă după ce unul dintre agenți a observat o țeavă de rigle ieșind dintr-un gard, conform CNN.
Suspectul a fugit și a început o urmărire. Mașina suspectului a fost în cele din urmă oprită, datorită informațiilor primite de la un martor ocular care l-a văzut pe suspect fugind din tufișuri.
„Idei delirante”
Bărbatul este Ryan Wesley Routh, în vârstă de 58 de ani, proprietar al unei mici companii de construcții din Hawaii. Acesta posta frecvent mesaje critice la adresa lui Trump pe rețelele sociale. De asemenea, a fost un susținător înfocat al Ucrainei, aflându-se în mai multe rânduri în țară, încercând să convingă oamenii să se alăture legiunii străine.
Un reprezentant al Legiunii Străine din Ucraina a confirmat că Ryan Wesley Routh i-a contactat de mai multe ori, dar a spus că nu a făcut niciodată parte din unitatea militară în care luptă voluntarii de peste mări.
„Putem confirma că această persoană ne-a contactat online de mai multe ori (…) cel mai bun mod de a descrie mesajele sale este – idei delirante”, a declarat ofițerul.
„Ne oferea un număr mare de recruți din diferite țări, dar era evident pentru noi că ofertele sale nu erau realiste. Nici măcar nu am răspuns, nu aveam la ce să răspundem. El nu a făcut niciodată parte din Legiune și nu a cooperat cu noi în niciun fel”, a mai spus reprezentantul.
„Fără niciun instinct criminal”
Remus Cernea, fost politician devenit acum jurnalist la Newsweek România, a vorbit cu el în doi ani diferiți, în Ucraina. Potrivit CNN, Cernea l-a descris pe Routh drept „o persoană idealistă, inocentă și autentică, fără niciun instinct criminal”.
Fiul său iese și el în apărare, spunând că speră că totul „a fost doar exagerat” și că nu este genul tatălui său „să facă ceva nebunesc, cu atât mai puțin violent”. El și-a numit tatăl „un tată iubitor și grijuliu, și un om cinstit și muncitor”.
Comentariile sunt oprite pentru acest articol