13 noiembrie 2022, 20:34

Femeia cu cele mai lungi unghii din lume (VIDEO)

Ouch, mi s-a rupt o unghie! Faceți cunoștință cu Diana, posesoarea  celor mai lungi unghii din lume, record certificat de Guinness World Records.

Prima întrebare care apare este, evident, cât de lungi sunt. Apoi vin cele mai simple. Cum spală vasele? Cum mănâncă? Cum apasă pe telecomanda televizorului? Și mai ales cum intră pe Facebook?

Suntem tentați să speculăm, că, așa cum unii bărbați își lasă o unghie mai lungă, să se scarpine, (brrr, groaznic obicei), tot așa domnița din imagine își lasă una mai scurtă.

Haideți să vedem amănunte.

Diana Armstrong din Minnesota, SUA, a doborât recordul pentru cele mai lungi unghii. De fapt aici intervin chiar două categorii. Posedă trofeul pentru cele mai lungi unghii din istorie, dar, bătând-o pe campionana en-titre (vai, cum sună asta) a luat și categoria “cele mai lungi unghii în viață” (n-am găsit altă rimă).

Unghiile doamnei măsoară 1.306,58 cm (adică 1,3m) începând cu 13 martie 2022. Guinness World Records ne asigură că lungimea combinată a unghiilor Dianei este mai mare decât a unui autobuz școlar galben standard, cu care elevii americani merg la școală!

25 de ani de “muncă”

Diana își crește unghiile de peste 25 de ani.

Unghia degetului mare de la mâna dreaptă este cea mai lungă dintre toate unghiile ei, măsurând 138,94 cm. Prin comparație, cea mai scurtă unghie a ei (unghia de la degetul mic de la mâna stângă) are 109,2 cm.

Ultima dată, Diana și-a tăiat unghiile în 1997. Dar, la scurt timp după aceea, un accident tragic i-a zguduit familia, iar ea a jurat să nu și le mai taie niciodată.

Poveste tristă

Diana își începuse ziua ca de obicei, cerându-le copiilor ei să se ridice din pat și plecând la magazinul alimentar pentru a lua mâncare pentru familia ei.

Dar, în timp ce făcea cumpărăturile, a primit un telefon panicat de acasă, de la fiica ei cea mică.

„Fiica mea cea mică m-a sunat și mi-a spus: „Mamă, Tisha nu vrea să se trezească””.

La doar 16 ani, fiica Dianei, Latisha, murise în somn în urma unui atac de astm.

„A fost cea mai rea zi din viața mea”, povestește ea.

Diana, care a avut întotdeauna unghiile mai lungi decât media, obișnuia să aibe unghiile făcute, în fiecare weekend, de către fiica ei, Latisha.

„Ea era singura care îmi făcea unghiile. Mi le lustruia și mi le șlefuia”.

Copila o ajutase să-și facă unghiile chiar cu o seară înainte.

A fost momentul în care Diana a jurat că nu-și va mai tăia niciodată unghiile.

De-a lungul anilor care au urmat, copiii Dianei au încercat să o convingă pe mama lor să își taie unghiile.

„Copiii mei au spus ‘Mamă, trebuie să-ți tai unghiile’. Eu le spuneam ‘Vezi-ți de treaba ta'”.

Totuși, odată ce și-a dezvăluit în sfârșit motivele copiilor ei, Diana a fost întâmpinată cu acceptare și înțelegere.

„Când ne-a spus care este explicația, am înțeles”, a declarat fiica Dianei, Rania.

„Pentru că la fel de mult cum îi lipsea sora mea, și mie îmi lipsea. Așa că, dacă ăsta este modul ei de a-și adduce aminte de ea, atunci accept.”

Depresie

Diana a explicat că s-a luptat cu depresia timp de un deceniu, iar lăsându-și unghiile să crească a fost modul ei de a o păstra pe răposata ei fiică în gândurile ei.

„De fiecare dată când mă uit la unghiile mele mă gândesc la fiica mea. Cred că ea este îngerul meu păzitor”.

Rania a explicat că, deși mama ei a lucrat anterior ca hairstylist, ea a devenit o mamă casnică după decesul lui Tisha și s-a concentrat pe creșterea unghiilor.

Acum, că au ajuns la o lungime atât de mare, fiecare dintre unghiile Dianei necesită între patru și cinci ore pentru a fi pictate.

„Nu am mai fost la un salon de manichiură de aproximativ 22 de ani. Dacă m-ar vedea venind probabil că ar spune „O, nu””, a recunoscut Diana.

De fapt, vopsirea unghiilor este un proces atât de laborios, încât ea și le face doar o dată la patru-cinci ani. Procesul include 15 până la 20 de sticle de lac de unghii și o unealtă specială de prelucrare a lemnului.

„Ultima dată când mi-am vopsit unghiile a fost săptămâna aceasta și a durat patru zile!”, spune Diana.

Este o adevărată provocare pentru Diana să le vopsească singură, așa că apelează la ajutorul nepoților ei, cărora le place să-i împodobească unghiile cu modele colorate.

Viața alături de niște unghii atât de lungi

Diana spune că este limitată în ceea ce poate face cu mâinile și că își folosește adesea picioarele pentru a ridica hainele de pe podea sau pentru a deschide frigiderul.

„Dacă trebuie să ridic bani de pe podea, pot să ridic bancnote”, a spus Diana, „dar dacă scap mărunțișul pe podea, acela va rămâne acolo jos!”.

Diana a renunțat, de asemenea, să mai conducă, deoarece unghiile ei lungi au făcut aproape imposibil acest lucru. Pe vremuri când avea unghiile mai “scurte” era obligată să le țină în afara geamului mașinii.

Fiica ei, Rania, spune că traiul cu Diana nu a fost dificil la început, dar a fi atentă la unghiile mamei sale a devenit din ce în ce mai important pe măsură ce acestea au crescut mai mult.

„Trebuie să fim foarte atenți și mereu ne ferim pe lângă ea ca să nu ne lovească în față sau ca să nu ne împiedicăm de unghiile ei”, povestește Rania, fiica Dianei

Recordul

Redactorul-șef al Guinness World Records, Craig Glenday, a fost  prezent în timpul prezentării certificatului și a declarat că a fost un „privilegiu absolut” să poată petrece o zi cu Diana și familia ei.

„Povestea din spatele recordului ei este pe cât de fascinantă, pe atât de sfâșietoare, iar determinarea Dianei de a onora moștenirea fiicei sale în felul ei unic este impresionantă”, a spus el.

„Familia înseamnă totul pentru Diana, iar ea este norocoasă că a adunat în jurul ei atâtea persoane care o sprijină”

Recordul anterior pentru cele mai lungi unghii din lume era deținut de Ayanna Williams (SUA), înainte de a lua decizia de a le tăia. Unghiile ei erau aproximativ jumătate față de cele ale Dianei…

Foto: Guinness World Records


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol