Pe 24 august se împlinesc 152 de ani de la naşterea regelui Ferdinand, supranumit „Întregitorul României“. Ferdinand a fost regele sub sceptrul căruia s-a împlinit marele vis al românilor, respectiv Marea Unire din 1918.

Moștenirea tronului

Pentru a asigura stabilitatea şi continuitatea dinastiei de Hohenzollern, în anul 1881 s-a reglementat problema succesiunii la tronul României. Deoarece Carol I nu avea copii, s-a trecut la aplicarea articolului 83 din Constituție care prevedea că:„În lipsă de coborâtori în linie bărbătească ai Măriei Sale Carol I de Hohenzollern-Sigmaringen, succesiunea tronului se va cuveni celui mai în vârstă dintre frații săi sau coborâtorilor acestora”. Atât fratele mai mare al lui Carol, principele Leopold de Hohenzollern, cât şi nepotul cel mai în vârstă au notificat că renunță la calitatea de moştenitori ai tronului României, astfel că succesiunea a revenit lui Ferdinand-Victor-Albert-Meinard, cel de-al doilea fiu al principelui Leopold de Hohenzollern şi al principesei Antoaneta, infanta Portugaliei. Prin „pactul de familie” din 18 mai 1881-patronat de însuşi împăratul Germaniei, Wilhelm I, şeful familiei de Hohenzollern-Ferdinand de Hohenzollern, nepotul lui Carol I, a fost confirmat ca moştenitor al tronului României.

În 1884, principele Ferdinand a venit pentru câteva luni în România, după care şi-a continuat studiile la liceul din Düsseldolf, apoi la Universitatea din Lipsca şi la Scoala Superioară de Stiințe Politice şi Economice din Tübingen. Simultan, a urmat şi cursuri de limba, literatura şi istoria românilor cu profesorul numit Păun, potrivit historia.ro

Sub atenta supraveghere a regelui Carol I, Ferdinand a primit în continuare lecții de limba romănă, de istoria şi geografia României, a fost pus în contact cu realitatea diversă a țării. Totodată, şi-a urmat pregătirea militară, participând efectiv la programul de instrucție şi la manevre. A parcurs toate treptele ierarhiei militare, de la sublocotenent la general de corp de armată.

 

Personalitatea regelui

Cititor pasionat şi înzestrat cu o foarte bună memorie, principele Ferdinand şi-a multiplicat cunoştințele de literatură, artă, muzică, chimie, şi-a însuşit limbile vechi (greaca, latina), precum şi cele moderne (engleza, rusa, franceza). Dar pasiunea vieții sale era botanica, ajungând să cunoască numele tuturor plantelor din diferite regiuni ale țării noastre, atât numele latin, cât şi cel în limba vulgară.

 

Moartea Regelui Carol I și ascensiunea pe tron a lui Ferdinand

Carol I înceta din viață la Castelul Peleş, după ce Consiliul de Coroană luase decizia neutralității țării în război, decizie ce era în contradicție cu ceea ce dorea regele. Disparția regelui Carol I a fost receptată de principele Ferdinand ca o adevărată nenorocire.

Urcat pe tron în 1914, Ferdinand a inaugurat un mod nou de domnie, care a frapat contemporanii obişnuiți cu metodele şi stilul lui Carol I. Umbra regelui Carol I l-a urmărit pe Ferdinand I pe parcursul întregii domnii, iar contradicțiile dintre personalitățile celor doi sunt nenumărate.

Imediat după urcarea lui Ferdinand pe tron, viața la curtea regală s-a schimbat brusc, cu importante consecințe asupra vieții politice din România. Distanța dintre suveran şi colaboratorii săi politici s-a micşorat sensibil. Nu suporta să țină oamenii la distanță, să le atragă atenția, direct sau prin comportarea sa, că are „sânge albastru” şi provine dintr-o familie ilustră a unei mari puteri.

Ferdinand I a devenit rege într-o perioadă tensionată, generată de confruntarea între tabăra filoantantistă şi cea germanofilă, vizând intrarea României in Primul Război Mondial. Noul rege era pentru opinia publică un necunoscut din punct de vedere politic, un mare semn de întrebare.

Spre deosebire de înaintaşul său, regele Ferdinand şi-a constituit o adevărată camarilă-alcătuită din persoane care nu dețineau o funcție politică în sistemul instituționalizat, dar care participau la luarea deciziilor. Principalul lui „sfătuitor” era regina Maria, fire ambițioasă, dornică de afirmare politică. Un rol important a dobândit principele Barbu Stirbey-favoritul reginei Maria şi administratorul domeniilor Coroanei. Dintre oamenii politici, influența politică cea mai puternică a exercitat-o însă Ion I. C. Brătianu, preşedintele PNL. Lipsit de ambiții, nedorind să apară cu orice preț în prim-plan, regele Ferdinand a acceptat în mod tacit dominația politică a lui Ion I.C. Brătianu.

Din punct de vedere al sacrificiilor personale pentru interesele generale ale statului, Ferdinand a avut de suferit. El a fost nevoit să renunțe la căsătoria cu Elena Văcărescu şi să-şi boteze copiii potrivit religiei ortodoxe. Acest fapt i-a atras excomunicarea de către Papă, precum şi interzicerea sfintei împărtăşanii. Pentru Ferdinand, un catolic convins, aceasta a fost o mare lovitură, pe care a resimțit-o până în preajma morții sale. În Consiliul de Coroană din 1916, regele Ferdinand s-a pronunțat pentru intrarea României în război alături de Antanta, împotriva Germaniei, țara sa de origine. A făcut-o cu durere în suflet, dar cu conştiința că-şi îndeplinea datoria față de poporul în fruntea căruia se afla.

 

Sfârșitul domniei și realizările lui Ferdinand

La doar 62 de ani, dupa o domnie ce s-a întins peste 13 ani tumultuoşi pentru istoria României, Ferdinand moare în urma unui cancer de colon, fiind înmormantat la Curtea de Arges alături de Regele Carol I şi Regina Elisabeta. În timpul scurtei sale domnii, România a atins un nivel de dezvolare unic până atunci. Agricultura era o forță, țara noastră fiind supranumită „Grânarul Europei”. Se dezvoltă comerțul concomitent cu exploatarea zăcămintelor de petrol, economia țării noastre fiind printre cele mai puternice şi stabile din întreaga lume. Totul s-a întâmplat sub conducerea unui rege care, între problemele personale şi războaiele care au răvăşit țara, a găsit totuşi timp să se dedice şi ştiinței şi cunoaşterii, fiind preşedinte şi protector al Academiei Române din 1914 până la trecerea sa în neființă.

Ferdinand I a fost „Întregitorul de țară”, sub sceptrul său realizându-se Marea Unire din 1918-cel mai important act din istoria poporului român. A devenit primul rege al tuturor românilor. A fost omul reformei agrare, „regele țăranilor”, al celei electorale şi al acțiunilor vizând consolidarea statului național unitar român. Dintr-o țară mică, România a ajuns un stat de mărime medie în Europa. În cei 13 ani de domnie, România a cunoscut mari progrese pe toate planurile (cultural, politic, economic), un dinamism cu adevărat remarcabil, care a demonstrat în mod grăitor vocația constructivă şi inteligența poporului român, cu care regele Ferdinand s-a identificat.

 

[Sursă imagine: www.topromani.ro]

---