28 aprilie 2024, 3:30

Festivalul Clătitelor va avea loc în martie la Prejmer

Festivalul Clătitelor de la Prejmer ar fi trebuit să aibă loc în perioada 10-11 februarie 2024, dar va avea loc abia în 16-17 martie 2024, pentru că autoritățile vor să îl lege de postul Paștelui ortodox, în loc de cel catolic.

Februarie este o lună plină de sărbători în județul Brașov. Cele mai multe sunt moștenite de la sași și preluate de români. Altele sunt tradiții ale maghiarilor care s-au păstrat de-a lungul secolelor. Aproape toate au legătură cu sfârșitul iernii și apropierea primăverii sau cu începutul Postului Paștelui, scrie BizBrasov.

Cea mai cunoscută dintre sărbătorile de Fărșang este cea de la Prejmer (Brașov), unde are loc celebrul Festival al Clătitelor. În anii de pandemie, acesta a fost anulat, însă a fost reluat imediat ce condițiile au permis organizarea lui. Acum, însă, autoritățile locale au decis să schimbe data festivalului.

Deși este vorba de un festival de iarnă, asemănător cu ce se întâmplă la Apața, cu măști și personaje din viața satului care au menirea să alunge iarna și să aducă mai aproape zilele frumoase de primăvară, organizatorii au decis să nu mai lege sărbătoarea de începutul Postului Paștelui catolic, ci de cel ortodox.

Președintele Consiliului Județean Brașov, Todorică Șerban, fost primar al Prejmerului, spune că au rămas foarte puțini sași în localitate și, din acest motiv, sărbătoarea va fi legată de începutul Postului Paștelui ortodox.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol