26 aprilie 2024, 19:23

Festivalul Filmului Francez în România, a opta ediție. Află în ce orașe se desfășoară

A opta ediție a Festivalului Filmului Francez în România se va desfășura în perioada 8-19 mai. Acesta va fi organizat în 13 orașe și vor fi 146 de producții.

Proiecţiile vor avea loc în Bucureşti (8 – 16 mai), Cluj (9 – 12 mai), Timişoara (9 – 13 mai), Iaşi (11 – 14 mai), Arad (9 – 11 mai), Braşov (9 – 11 mai), Brăila (10 – 12 mai), Buzău (9 – 10 mai), Constanţa (16 – 19 mai), Piteşti (16 – 19 mai), Sfântu Gheorghe (16 – 19 mai), Sinaia (16 – 19 mai) şi Suceava (10 – 11 mai).

Evenimentul cuprinde o selecţie de 23 de filme, structurate în jurul celor patru secţiuni: Competiţia tinerilor regizori, Panorama filmelor franceze ale anului, Săptămâna Cahiers du Cinema şi Retrospectiva.

În concurs sunt șase regizori aflați la primul sau al doilea lungmetraj. Dotată cu un premiu de finanţare pentru distribuţie oferit de TV5 Monde filmului preferat al publicului, secţiunea propune şase filme variate din punct de vedere stilistic, cuprinzând dramă, comedie, animaţie şi documentar, potrivit unui comunicat de presă al Institutului Francez.

Toate filmele sunt prezentate în limba franceză, cu subtitrare în limba română.

În Bucureşti, biletele pot fi deja achiziţionate online de pe eventbook, de la casieria sălii Elvire Popesco, precum şi de la librăriile Kyralina şi Humanitas.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol