7 decembrie 2024, 22:09

Festivalul Internaţional Cerbul de Aur 2019. Vezi cine sunt artiștii care vor concura la tradiționalul eveniment

Festivalul Internaţional Cerbul de Aur 2019 se va desfăşura în perioada 22-24 august în Braşov. Evenimentul este la cea de-a 19-a ediție, iar premiile puse în joc sunt în valoare totală de 55 de mii de euro.

Televiziunea Română a dezvăluit numele celor 12 artişti care vor concura la festival: Tamara (Georgia), Ralfs Eilands (Letonia), Veronica Liberati (Italia), Florin Răduţă (România), Anna Odobescu (Moldova), Alfie Arcuri (Australia), Renate (România), Cynthia Verazie (Cipru), Eliza G (Italia), Syuzanna Melqonyan (Armenia), Monika Marija (Lituania) şi Sara De Blue (Austria).

Cei 12 artişti ai concursului internaţional de interpretare au fost aleşi de juriul format din Crina Mardare, Cătălin Căţoiu, realizatorii de emisiuni radio Felix Crainicu (Radio România), Oliver Simionescu – DJ Olix (Kiss FM), Andreea Remeţan (Virgin Radio), Liana Stanciu, jurnalist TVR, şi Gabriel Scîrlet, regizor muzical TVR, prezintă adevarul.ro.

Concurenții vor urca pe scenă pe 22-23 august, urmând ca pe 24 august să aflăm cine este marele câștigător al Festivalului Cerbul de Aur.

Inis Neziri a câștigat Marele Trofeu din 2018, în valoare de 25.000 de euro. Olivier Kaye a primit Premiul I la Festivalul Internaţional „Cerbul de Aur” 2018, dar şi Premiului Publicului.

sursa foto: rador.ro


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol