Casting-ul în tren și casting-ul cu scena de viol sunt două dintre cazurile de abuz cel mai des întâlnite în industria filmului despre care vorbesc Mia (Ioana Bugarin) și prietenele ei, la un pahar. Discuția degenerează un pic și se ajunge la injurii, dar și la invocarea unor teme feministe.

Este una dintre poveștile de fundal ale filmului. Povestea principală se referă la proaspăta despărțire a Miei de Teo, iubitul ei, după o scenă violentă, în care bărbatul i-a dat o palmă Miei. Fata are un plan de răzbunare care se bazează pe obsesia tânărului despre presupusele aventuri pe care iubita lui le-ar avea cu colegi și alți bărbați. Mia plănuiește să se filmeze în timp ce face sex cu un bărbat, pentru a-i trimite lui Teo înregistrarea. Doar că acest plan aparent simplu este foarte dificil și bărbații nu se dovedesc a fi așa cum crede ea.

Aflat la al doilea său lungmetraj, regizorul de film, scenaristul și dramaturgul Bogdan Theodor Olteanu ne propune o comedie (cu accente dramatice) surprinzătoare, în care, practic, protagonista și grupul său de prietene redefinesc noțiunea de feminitate.

Feminismul stă în nuanțe

La discuția de după avanpremieră, echipa formată din regizor și o parte dintre actori a răspuns inclusiv unei întrebări aparent retorice, din public:

“Așa sunt fetele din ziua de azi, precum cele din film?”

Probabil spectatoarea a fost șocată de limbajul extrem de libertin al studentelor la teatru și film de pe ecran și de comportamentul lor ce pare lipsit de moravuri. Maria Popistașu a răspuns, un pic deranjată, că așa sunt ele și că se bucură că această generație este astfel. Ana Maria Guran (Eva în film) a dezvăluit că, în cadrul scenelor în mare parte improvizate, regizorul a trebuit să le tempereze un pic pe actrițele tinere, dar să cedeze, în cele din urmă, caracterelor proiectate de ele la turnaje.

“Mia își ratează răzbunarea” este un film cu buget mic, turnat în doar aproximativ 15 zile, în care joacă, în mare parte, actrițe debutante, unele încă studente. Scenele și replicile se bazează mult pe improvizație. De fapt, regizorul a spus că a ținut ca actorii să nu memoreze scenariul. Textul li s-a arătat la început, după care au fost doar direcționați spre obiectivul improvizației din fiecare scenă. Au reieșit unele monologuri precum cel al Mariei Popistașu, despre idila pe care a avut-o cu un profesor al său de la masterat. Au fost mai multe variante de povești de dragoste din care regizorul a ales-o pe aceasta.

 

Am fost surprins să percep scepticismul lui Bogdan Theodor Olteanu despre industria de film românească, despre care el a spus că este mică, irelevantă și nu produce schimbare socială. Dincolo de un mic adevăr amar, am detectat în afirmația lui și dezamăgirea de a nu fi primit finanțare de la Centrul Național al Cinematografiei. El va continua să facă filme, “chiar și cu telefonul”, motivația principală fiind egoul său și o anumită notorietate socială.

Tot o doză de scepticism am găsit în discuția despre latura feministă a filmului. Nici eu nu consider că este un film feminist în sine, deși este vorba despre violență în cuplu și relație toxică, discriminare și hărțuire în industria filmului și relații homosexuale (cel puțin două dintre prietenele Miei sunt lesbiene și avem o scenă consistentă de la parada gay din București). Aceste tematici sunt adiacente poveștii principale, fără să creeze o teză separată. Ne focalizăm totuși pe încercările Miei de a-și găsi un partener pentru scena de sex.

Relații rupte, relații construite

O parte importantă din film este relația dintre mamă și fiică. Mama Miei “profită” de criza de cuplu a fiicei sale pentru a stabili cu aceasta o conexiune mai plină de sens decât cea de până atunci. Mama Anastasia (Maria Popistașu) îi face fetei salată à la russe (“comfort food” se spune în film, pentru că avem restulă romgleză în dialoguri), o ascultă, încearcă să-i dea sfaturi și se destănuie, încercând să facă toate astea fără a părea că o dădăcește. Mi-ar fi plăcut însă să apară măcar o clipă și tatăl Miei, ca să am o perspectivă masculină asupra separării fetei de iubitul ei. Tatăl este evocat doar o dată în dialoguri.

Am remarcat că întregul film este format din două tipuri de cadre:

• fixe, în care, în general, doi sau mai mulți actori evoluează (mai ales dialoghează) și poze ca aceasta îmi confirmă bănuiala că s-a filmat cu camera pe trepied;
• mișcate, reprezentând încercările Miei de a fixa video ceea ce i se întâmplă în viață, după despărțirea de Teo.

Contrastul dintre cele două tipuri de cadre îmi sugerează o paralelă între “ceea ce se întâmplă” și “ceea ce s-ar putea întâmpla”, adică între realitatea din viața reală și realitatea montată, editată, a filmului.

Luat în ansamblu, este un film amuzant, optimist în pesimismul lui, ca să zic așa, ancorat în prezent. Dacă nu te deranjează scenele sexuale explicite și limbajul vulgar, te vei distra dacă-l vei vedea în cinema, începând cu 10 septembrie. Poate fi o peliculă care să-ți rămână în minte, în ciuda scepticismului lui Bogdan Theodor Olteanu în privința importanței filmelor autohtone.

(Articol publicat inițial la Cyberculture.ro)

---