Încerc să fac un pariu. La sfârșitul anului “Teambuilding” ar putea să fie cel mai vizionat film românesc al acestui an. Kind reminder!
Nu că nu ar exista concurență. Peste 20.000 de români au văzut până acum “Odată pentru totdeauna”, filmul lui Iura Luncașu, cu Smiley în rolul principal, lansat prin februarie. La categoria “concurență” putem adăuga și “Nunți, botezuri, înmormântări”, lansat săptămâna trecută, tot o comedie și, culmea, tot cu Șerban Pavlu pe afiș. Al doilea fil al regizorului Alexandru Lustig e bun și el, dar nu are locomotiva de marketing a primului. Ar mai fi (premiera pe 7 octombrie) “Mirciulică”, filmul lui/cu Mircea Bravo, deja lansat la TIFF și care promite. Vom vedea ce și cât în curând…
Dar să revenim “Teambuilding”, filmul care promite să facă în 2022, ceea ce “Miami Bici” făcea în 2020. Adică peste 500.000 de spectatori. Și, am zice, chiar mai mult spectacol.
La premiera de gală de la Cineplex, de luni, filmul a umplut patru săli (la 100%) și cred că ar mai fi umplut tot atâtea, lesne. O aglomerație pe metru pătrat de vedete pe care rareori am mai văzut-o.
Viață de corporatiști
Emil (Matei Dima) lucrează prea mult. Asta îi reproșează superiorii săi din corporația PLM Global (da, ați citit bine, PLM). Astfel, pentru a-i mai tempera energia, domnul Oprea (Șerban Pavlu) îl promovează “pe orizontală” și îl face team-leader în departamentul de call center – ingrații corporației, unde liderul neoficial este morocănosul Horia pe care, culmea îl mai cheamă și Brenciu (Micutzu).
Emil nici nu apucă bine să se integreze, că domnul Oprea vine cu o nouă propunere: să restructureze tot departamentul de looseri și să-i înlocuiască cu inteligență artificială. Emil îi face o contraofertă: dacă îi aduce Cupa Veseliei, cupa din teambuildingul anual care nu a fost niciodată câștigată de bucureșteni, veșnic victorioși fiind ardelenii, Oprea va păstra departamentul. Dacă nu, supralicitează șeful, vor pleca toți. Astfel, Emil, împreună cu colegii săi, Lorena (Anca Dinicu), Horia (Micutzu), Onel (Nicu Banea), Dorina (Anca Munteanu) și Șerbănel (Vlad Ianuș), pleacă la munte în primul lor teambuilding unde se vor bate pentru Cupa Veseliei cu echipele PLM Global din Ardeal, Moldova și Oltenia. Dacă la birou se comportau decent, în teambuilding este dezlănțuire maximă, iar Emil nu reușește să-i țină în frâu pe colegii săi “scăpați de acasă”.
Un film românesc, perfect american
Mie “Teambuilding” mi-a adus aminte de filmele americane cu frății ciudate și petreceri în care toți se fac muci. Are ritm, umor, este jucat bine, iar densitatea de gag-uri este înfiorător de mare. Prima întrebare pe care ți-o pui este “ce au fumat, oare, scenariștii” și suspectezi din tot sufletul că bețiile înfiorătoare pe care le vezi pe ecran ar putea ascunde unele similare pe platouri. Evident că nu o să ai niciodată confirmarea, pentru că ce se întâmplă în teambuilding, rămâne în teambuilding…
Limbajul este extrem de liber (nu este un film pentru măicuțe, să fim serioși, are și rating N-15) dar nu provoacă disconfort urechilor. Tușe groase, atât cât trebuie.
În plus, filmul este o bună oportunitate să intri în chiloții unui corporatist. Cei care știu cu ce se mănâncă treaba asta, vor privi cu amuzament sau cu încordare pelicula, în funcție de fluturașul de salariu. Cei care au doar o bănuială vor avea voluptatea de a privi pe gaura cheii și verifica opiniile. Este o win-win situation.
Kind reminder
Două cuvinte despre distribuție. Lume multă, bună, bine aleasă, așteptări confirmate, nici o surpriză neplăcută. Ar fi nedrept să remarc pe cineva, vă spun doar atât: “aia cu reminderul”, “ăla virgin” și “ăla care e mereu la fundul șefului” sunt bestiali, urmăriți-i. Despre Matei Dima, Micuțu sau Șerban Pavlu – nici o vorbă, sunt ce trebuie.
O nedumerire, totuși. Dacă v-ați întrebat vreodată cum arată un film făcut în doi regizori, frații Cohen v-au arătat-o în “No Country for Old Men” sau “Treue Grit”. Cu seria “Matrix” frații (sau surorile, cum preferați) Wachowski, v-ați lămurit. Dar poate mai aveați o întrebare, ca de exemplu “Cum Doamne apără și păzește s-ar putea face un film cu trei regizori?”
Răspunsul este, evident, “Teambuilding”, unde regia este semnată de Matei Dima, Cosmin Micuțu Nedelcu și Alex Coteț.
Kind reminder. „Teambuilding” intră în sălile de cinema. Bonus
Un bonus, la final. Filmul a beneficiat de trailere oficiale, dar și de o secvență doar pe net. Îl găsiți mai jos, dar nu căutați faza în film. Deși “e de-acolo”!
„Scena asta nu o veți găsi în filmul TEAMBUILDING, din păcate. Am scos-o din rațiuni de timp și cursivitate. Dar în scena asta am avut onoarea să joc alături de Șerban Pavlu, unul dintre actorii și oamenii mei favoriți.”, explică Micutzu.
Bcc. Titlul îl veți înțelege după ce vedeți filmul. Sau măcar filmul de mai jos.
Comentariile sunt oprite pentru acest articol