READING

Filmul ăsta este atât de dezastruos încât s-a făcu...

Filmul ăsta este atât de dezastruos încât s-a făcut un alt film despre el

La începutul lunii ianuarie a avut loc în România premiera filmului The Disaster Artist, regizat de James Franco – care a și primit titlul de Cel mai bun actor într-o comedie la Globurile de Aur pentru interpretarea sa în rolul lui Tommy Wiseau. Astfel, James Franco ecranizează povestea reală din spatele acestui outsider al industriei cinematografice al cărui vis a fost dintotdeauna acela de a fi acceptat ca un veritabil realizator de film, vis pe care încercă să și-l materializeze prin – The Room – considerat cel mai prost film din istoria cinematografică.

James Franco în interpretarea lui Tommy Wiseau

Sigur ați auzit de capodopera The Room, și dacă nu, vă anunț că acest film vă va face să apreciați orice alt film văzut vreodată, pe care îl considerați prost. Deși a fost realizat acum aproape 15 ani, succesul său este surprinzător de longeviv, chiar și în ziua de azi, cozile la casele de bilete nu încetează să apară, filmul rulând în sălile de cinema arhipline. Tommy Wiseau este un fel de Sergiu Nicolaescu a filmelor proaste, fiind regizorul, producătorul, scenaristul și actorul principal a filmului.

Adevăratul Tommy Wiseau

Pe scurt, scenariul filmului este următorul: Johnny (Tommy Wiseau), are o relație cu Lisa (Juliette Danielle), care îl înșeală cu cel mai bun prieten al său, Mark (Greg Sestero). Doar că, orice scenă are un număr infinit de lucruri greșite în ea. Conversațiile încep și se opresc și subiectul este schimbat la întâmplare, personajele vorbesc o limbă engleză ciudată și stâlcită și sunt introduse câteva probleme – droguri, furturi de lenjerie intimă, cancer la sân – care nu s-au mai rezolvat niciodată.

Pentru a nu vă ține mai mult în suspans, am făcut o selecție a celor mai memorabile elemente care fac din acest film tatăl filmelor proaste din istoria cinematografică.

Filmul a fost o mare glumă proastă (pe bani mulți) atât pentru echipa de filmare, cât și pentru spectatori

De ce există o imagine încadrată a unei linguri în casa lui Johnny și a Lisei?” – mii de spectatori

Multă lume și-a pus întrebarea asta la momentul în care au văzut că, nu se știe din ce motive, Johnny și Lisa aveau niște superbe rame foto cu linguri, în sufragerie.  Așa că s-au gândit să facă o glumă pe seama asta. În cinematografele din SUA, atunci când apare cadrul cu acele linguri, frumos înrămate, se dă semnalul pentru publicul din sală să arunce cu linguri de plastic spre ecran, aplaudând și râzând în hohote.

Putem considera că acest film a fost cea mai costisitoare pierdere de timp din cinematografie. Pelicula a costat 6 milioane de dolari, iar suma a fost strânsă, după spusele lui Wiseau, prin eforturile regizorului de a vinde geci de piele importate din Coreea de Sud. Timp de mai bine de cinci ani, un poster imens al filmului a fost pus în Holly­wood, reprezentându-l pe Wiseau – care e și extrem de urât – cu ochii întredeschiși, chiria lunară pentru promovare fiind de peste 5.000 de dolari.

În ciuda averii cheltuite, unele scene sunt prost focalizate, pentru că nimeni nu s-a obosit să verifice aparatul de filmat. Turnarea a durat peste șase luni, răstimp în care doi directori de imagine și echipele lor și-au luat ­lumea-n cap, iar trei actori au demisionat, scenele cu ei trebuind refăcute. Mulți dintre membrii echipelor de filmare aveau probleme serioase în a-și stăpâni râsul, existând chiar și un cort, ceva mai departe de platoul de filmare, unde puteau merge să hohotească organizat.

Dialogurile sunt absolut îngrozitoarea, la fel și interpretarea

Din filmul acesta deosebit am înțeles că cel mai mult îi place lui Tommy Wiseau să salute, de altfel pe parcursul filmul, majoritatea replicilor personajului Johnny sună cam așa „Oh, Hi, Mark„, „Oh, Hey, Peter” această replică fiindu-i adresată mai ales unui băiat, Denny, pe care îl salută de cel puțin trei ori doar în primele minute ale filmului. Am remarcat și că celelalte personaje au aceeași problema, iar filmul devine un ciclu, aparent nesfârșit, de salutări continue.

La începutul filmului, înțelegem din start că personajul principal este fericit cu viața pe care o are acum, până în momentul în care se sinucide. Cum ne dăm seama că îi mergea bine? Păi râde din senin odată la câteva secunde. Acel „hahaha” cu desăvârșire forțat este folosit ca semn de punctuație, după cele mai stupide replici. De exemplu, este o replică celebră în care Johnny îi spune Lisei „Orice pentru prințesa mea. Hahaha!„. Sau mai amintesc scena în care prietenul lui Johnny, Mark îi povestește despre o fată care a fost bătută de prietenul ei până ce a ajuns la spital. Replica lui Johnny care a urmat a fost „Ce poveste, Mark!” și râde inexplicabil. Ce e amuzant, nu știm, dar asta probabil e una din multele lucruri care nu au nici un sens în acest film. Dacă vrei o mostră din râsul lui Tommy Wiseau, ia de aici:

Lăsând gluma la o parte, pelicula are și părți dramatice cum ar fi momentul în care Johnny este acuzat de Lisa că ar fi lovit-o, după o seară de beție în care Lisa i-a pregătit intenționat un cocktail năucitor de vin și vodka, sau acel moment când după ce a aflat că a fost înșelat cu prietenul lui cel mai bun, distruge tot din casă, sparge oglinzi, aruncă televizorul pe geam, rupe sertare și în final se sinucide cu un glonț.

În scena de mai jos, Johnny avea un monolog în care își spune singur foarte dramatic și teatral că nu a lovit-o pe Lisa. Se întrerupe brusc să îl salute pe Mark ca și cum scena a fost ruptă în două și lipită imperfect din două cadre diferite – Johnny trist și Johnny fericit.

Scenariul filmului nu are nici o treabă cu viața reală

Ce nu am înțeles din film este că de ce a durat o oră și jumătate de dialoguri inutile, trădări și scene fierbinți, până când Johnny să descopere că a fost înșelat. Adică la un moment dat lucrurile chiar devin evidente. Lisa dansa și se săruta pasional cu Mark, la o petrecere dată în cinstea lui Johnny, în care fuseseră invitată o sufragerie plină de oameni. Bine, într-un final Johnny își dă seama și îi surprinde pe cei doi, deloc ascunși, și din gelozie extremă, începe o bătaie ca-n filme… animate. Te-ai aștepta ca un tip nervos care tocmai a aflat că iubirea vieții lui, viitoarea sa soție, are o relație cu prietenului lui cel mai bun, să reacționeze supărat rău. Nu și Johnny. El e diferit. După ce îl ghiontește puțin pe Mark îl acuză pe acesta că e laș ca o găină și începe să imite ghiduș, cotcodăcitul.

Sunt multe lucruri ciudate în filmul ăsta. Cum ar fi faptul că există un flux de oameni continuu care intră și ies din casa Lisei și a lui Johnny. Nu te prinzi din prima cine sunt. De exemplu este acest băiat, Danny, care nu este copilul nimănui, dar care e cumva mereu prin preajmă. Aparent, nu face prea multe, doar apare din senin în casa cuplului și devine ciudat, dar se pare că micuțul Danny e băgat într-o încurcătură cu un dealer de droguri. După ce pe acoperișul blocului este amenințat cu pistolul de către un individ ce îi cere bani, Johnny și prietenul lui, Mark, salvează situația, îl iau pe sus și în secunda doi îl duc la poliție. Cum e posibil acest lucru în viața reală? Partea amuzantă este că din senin apar pe acoperiș și Lisa cu mama ei care îi cer explicații băiatului. Nu știu din ce motive, mama Lisei pare foarte afectată de cele întâmplate. „Un bărbat te amenință cu pistolul, aproape ești omorât și te aştepţi să uit de asta?” spune mama Lisei, care în nici un caz nu este mama lui Danny, chiar el afirmând acest lucru, ca formă de reproș, imediat după. Anterior, cu câteva minute înainte de această scenă, ne este clar că mama Lisei și Danny nu se cunoșteau pentru că băiatul intră în casa lor, pentru a cere zahăr, iar mama Lisei (pe care nu știm cum o cheamă), întreabă cine este acest copil și îl expediază rapid. Atunci, normal, apare întrebarea: „De ce era această femeie așa de afectată de atitudinea lui Danny?

Mai este o scena, de aproximativ 30 de secunde (probabil nu închiriase pentru mai mult timp spațiu de filmare) în care Johnny intră într-o florărie să-i cumpere flori Lisei. Nu știu dacă ați observat dar Johnny seamănă cu personajul Loki din Thor sau cu un Antonio Banderas mai puțin înflăcărat. E aproape imposibil să nu îl recunoști pe stradă. Se pare că acest lucru nu se aplică și pentru vânzătoarea de la florărie.

Scena se desfășoară în felul următor: Johnny intră în florărie și salută. Vânzătoarea: „Pot să te ajut cu ceva?” El cere flori pentru Lisa și își scoate ochelarii de pe ochi. Vânzătoarea spune următoarea replică: „Bună, Johnny. Nu știam că ești tu.” Și îi dă florile ca și cum erau deja pregătite lângă ea, pentru el. Apoi din senin, Johnny zice: „Eu sunt.” (probabil a avut o întârziere) Întreabă cât face, dă bani, salută câinele și pleacă. În timp ce iese se aude replica asta: „Ești clientul meu favorit!” El mulțumește pentru flori, din câte îmi dau seama, salută și pleacă. Dacă Johnny era clientul ei favorit, cum să nu îl recunoască doar pentru că avea ochelarii pe ochi? Dacă vrei o porție de râs, vezi scena aici:

Personajele din film au hobby-uri ciudate

Nu știm exact cum își câștigă existența fiecare personaj în parte. Johnny pare singurul care muncește pentru că știm că tot vine de la serviciu, nu a luat promovarea pe care o aștepta și vrea să încheie o afacere despre care nu vrea să vorbească (probabil așa a avut acest film finanțare). Mark face și el ceva pentru că i-a zis odată Lisei că este ocupat și era un cadru cu el stând în mașina, iar Danny vinde droguri.

Mai apar câteva personaje, un individ Peter, psihologul grupului care arată a Sigmund Freud. El nu suportă ciudații, dar din motive inexplicabile stă cu Johnny și Mark. Mai apare un cuplu care se strecoară în casa Lisei pentru a face dragoste și un tip fără nume care doar îi spune Lisei că nu este ok ce face cu Mark. Cam asta a fost distribuția filmului.

Referitor la Lisa și mama ei, știm doar că mama Lisei își forțează fiica să stea cu Johnny pentru ca Lisa nu se poate susţine singură financiar. Și ştim acest lucru pentru că pe parcursul filmului, cele două se întâlnesc de patru ori, timp în care au aceeași discuție: Lisa îi spune că nu îl mai iubește pe Johnny și că îl înșeală pentru că e PLICTISITOR, iar mama ei nici nu vrea să audă de așa ceva. Sfaturile mamei sunt la fel de bune ca grija pe care aceasta o are pentru Lisa. De exemplu, la a doua lor întâlnire, Lisa îi spune că Johnny nu a luat promovarea, s-a îmbătat în seara aceea (știm că din vina ei) și că a lovit-o (ceea ce nu era adevărat), dar mama ei, profund indignată spune: „Johnny nu bea!” Ca și cum asta era problema principală, nu faptul că fiica ei a fost bătută.

Nu au serviciu dar au hobby-uri. De exemplu, lui Johnny îi place să imite găini, ceea ce face de trei ori în film și să joace fotbal american cu băieții, ca așa fac băieții nu? Sunt atât de încântați să joace fotbal, încât apar la un moment dat, toţi îmbracați în frac și își dau pase, dar nu pentru că se duceau undeva după, (deși înţeleg că ar trebui să facă poze pentru nuntă), ci viața lor se desfăşura în mod obișnuit. În fapt, ei nici nu joacă fotbal pe bune, doar aruncă mingea de la unu la altul, în repetate scene din film.

Mark mai are un hobby, pe lângă cel de a juca fotbal. Vine de mai multe ori la Lisa acasă, și de fiecare dată se arată halucinant de surprins și stupefiat că Lisa vrea să facă dragoste cu el, deși decorul mereu este aranjat cât se poate de romantic – lumânări aprinse, muzica lentă și vin roșu. Așa e, Mark! Nimeni nu se aștepta la asta!

Veștile rele sunt acceptate foarte ușor

Altă caracteristică a filmului este că personajele în general sunt foarte relaxate. Aceștia acceptă veștile proaste ca și cum au luat câte un pumn de Xanax de fiecare. De exemplu în duoul Lisa și mama ei, la prima discuție, mama Lisei îi spune foarte relaxată că va muri. Lisa o liniștește spunându-i că nu va muri – pentru că nimeni nu are voie să moară în filmul lui Tommy Wiseau decât el însuși. Mama Lisei atunci îi spune: „Am luat rezultatele analizelor. Sigur am cancer la sân„. Lisa îi răspunde: „Nu te îngrijora, mamă. Totul va fi bine.” Subiectul se încheie aici, și trec la lucruri mai importante, precum faptul că Lisa s-a plictisit de Johnny și îl înşeală. Și culmea e că Lisa chiar avea dreptate, pentru că în continuare, nici măcar nu se mai pomenește despre cancerul la sân al mamei ei, nici măcar ea nu mai aduce vorba. Problemă rezolvată! Next.

Și Danny are probleme, în afară de cea cu drogurile, bineînțeles. El o iubește în secret pe Lisa și îi mărturisește asta lui Johnny argumentând că Lisei îi stătea bine în rochia aia roșie și că ar fi vrut să o sărute. Johnny îi spune că și Lisa îl iubește pe el, dar ca persoană, ca om. Danny nu pare deloc afectat. Apoi, asistăm la un moment de maximă înțelepciune, în care Johnny ne împărtășește din filosofia sa de viață, cum că dacă mai mulți oameni s-ar iubi, lumea ar fi un loc mai mult. Mulțumim Johnny Tzu!

Deși pare cel mai dandy relaxat, Johnny nu primește prea bine veștile rele. A reacționat atât de rău la aflarea vești că a fost trădat și înșelat, încât după ce distruge dramatic toată casa, scoate un cufăraș, în care era un pistol, nu îl încarcă, nu îl verifică, pentru că știa că e gata pregătit, și se împuşcă în gură. Amuzant e ce se întâmplă după, oricât de cinic ar suna.

Lisa și Mark apar de nicăieri și strigă cu disperare la Johnny să se trezească, pentru că logic, atunci când vezi un om într-o baltă de sânge, presupui că trage un pui de somn pe podea. Lisa întreabă: „Este mort?” Iar Mark, ridicându-și mâna pătată de sânge, răspunde afirmativ. Lisa plânge, Mark îl sărută pe Johnny pe ochiul drept. Ei îi trece și spune: „L-am pierdut, dar încă te am pe tine. Nu-i așa?” Mark nervos reacționează: „Nu mă ai!” „Mark, suntem liberi să fim împreună. Te iubesc!” – continuă Lisa. Ce noroc a avut Lisa că a scăpat de Johnny cel plictisitor. Singurul care pare afectat e Danny care apare și el din senin și întreabă: „Ce s-a întâmplat?” și tot el își răspunde: „Johnny e mort!” Și plâng toți trei pe fundalul sirenelor de poliție.

Concluzie

The Room este un miracol. Jocul scenic dezastruos, scenariul plictisitor și clișeic, dar, fiind sinceră, filmul acesta e atât de prost, încât trebuie văzut obligatoriu. E unul dintre acele filme care trebuie văzute pentru a crede că există. Mai mult de atât, dacă vrei să știi adevărata poveste din spatele artistului Tommy Wiseau, The Disaster Artist e filmul tău! Vezi mai jos despre ce vorbesc:

 


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.