25 aprilie 2024, 14:58

Filmul „Moromeții 2” va fi lansat în premieră națională pe 5 noiembrie

Filmul „Moromeții 2”, cea mai așteptată producție a anului, a fost lansat în premiera națională pe 5 noiembrie la Sala Palatului din Capitală. Pelicula readuce pe marile ecrane, după mai bine de 30 de ani, personajele lui Marin Preda sub regia aceluiași Stere Gulea. Imaginea filmului este alb-negru și este semnată de Vivi Drăgan Vasile.
Filmul se va lansa oficial în cinematografele din ţară pe 16 noiembrie, fiind distribuit de Transilvania Film.
Distribuitorul Transilvania Film va organiza un turneu naţional de promovare „Moromeţii 2”, în prezenţa realizatorilor, astfel încât spectatorii din întreaga ţară, chiar şi cei din oraşele unde nu există multiplex sau sală de cinema, să poată vedea mult-aşteptatul film, precizează organizatorii.
„Moromeţii 2” este o producţie Libra Film, realizată cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei şi Studioului de Creaţie al Ministerului Culturii, menționează Agerpres.ro.

„‘Moromeţii 2’ continuă povestea familiei lui Ilie Moromete, din satul din Câmpia Dunării, şi-l are în prim-plan pe mezinul Niculae. Peste lumea pe care o cunoşteau, în care cel mai important lucru era să ai pământ pe care să-l munceşti, trecuse un război. Toată ordinea vieţii lor se schimbă o dată cu venirea noului regim, care propovăduieşte egalitatea. Se şterg diferenţele într-un mod forţat şi violent, iar albul devine negru, şi invers. Anii 1945-1946 îl găsesc pe Ilie Moromete îmbătrânit, dar încă în putere. Între el şi cea de-a doua soţie, Catrina, tensiunile continuă, în timp ce Niculae este pus la încercare de promisiunile lumii noi, în care totul e posibil dacă te înregimentezi”, se arată în prezentarea peliculei.

În rolurile principale – Horaţiu Mălăele (Ilie Moromete), Dana Dogaru (Catrina Moromete) şi Iosif Paştina (Niculae Moromete), aflat la debutul într-un rol principal în cinema. Alături de ei apar Răzvan Vasilescu (Cocoşilă), Gheorghe Visu (Matei Dimir), Oana Pellea (Fica), Andi Vasluianu (Vasile al Moaşei), Florin Zamfirescu (Ţugurlan), George Mihăiţă (Aristide), Ioana Bugarin (Ileana), Paul Ipate (Paraschiv), Vlad Logigan (Notarul Oprescu), Cuzin Toma (Oauăbei), Marian Râlea (Cârcâdat), Dorina Chiriac (Mărioara Bâzdoveică), Liviu Pintileasa (Zdroncan), cu participarea extraordinară a lui Ion Caramitru (directorul şcolii).

„E un film care se petrece într-o perioadă mai dură, mai agitată, se instaurează un nou sistem politic, e multă îngrijorare şi teamă. Iar lumea aceea pe care o ştiam dispare, de fapt. Asta m-a şi atras la ideea unei continuări, am vrut să duc până la capăt epopeea acestor personaje care au supravieţuit până în anii colectivizării. E un omagiu adus acestei lumi”, a declarat Stere Gulea, citat în comunicat.

Actorul Horaţiu Mălăele a afirmat că „va fi un film ce va arăta celor care vor dori să-l vadă istoria dulce-amară, tragică de multe ori, a ţăranului român în general, a familiei Moromete în particular. O armonie milenară spulberată de experienţe sociale dezastruoase”, potrivit Agerpres.ro.

 


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol