1 mai 2024, 6:39

Filmul românesc Libertate, premiat în Franța și Germania

Un film care ne-a impresionat prin mizanscena sa, o relatare istorică lipsită de manierism care ne-a surprins, un film care ne-a făcut să plonjăm în haosul evenimentelor din 1989, odată cu fuga lui Ceaușescu. Un film în care agitația Revoluției nu e surprinsă doar în varii locuri din Sibiu, dar și în reacțiile și limbajul personajelor.”

Este motivația juriului care a acordat Premiul Criticii filmului românesc Libertate (r. Tudor Giurgiu) la ediția de anul acesta a Arras Film Festival, care s-a încheiat duminică, 12 noiembrie, în nordul Franței.

Nu este singurul trofeu obținut de producția românească în acest weekend. Filmul a câștigat și Premiul FIPRESCI (Federația Internațională a Criticilor de Film) la cea de-a 33-a ediție a Cottbus Film Festival în Germania: „Să experimentezi o revoluție pe ecran poate fi inconfortabil și captivant în același timp. Regizorul reușește să dea o formă unui haos istoric creând un film care trece dincolo de estetica noului val românesc”.

În România, Libertate a fost urmărit deja de peste 35.000 de spectatori, iar în următoarea perioadă regizorul Tudor Giurgiu și o parte dintre actori vor fi prezenți la mai multe proiecții speciale în țară, majoritatea în orașe și localități fără cinematografe: Rădăuți (20 noiembrie), Siret (20 noiembrie), Alexandria (21 noiembrie), Cugir (23 noiembrie), Mediaș (24 noiembrie), Sebeș (25 noiembrie), Aiud (25 noiembrie) sau Baru, Petroșani și Lupeni (26 noiembrie).

Detalii despre proiecții vor fi comunicate pe https://transilvaniafilm.ro/filmul-libertate-turneu/

 


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol