26 aprilie 2024, 18:03

Financial Times: se schițează un plan care ar putea duce la terminarea războiului. Alți comentatori și jucători sunt mai puțin optimiști

Financial Times scrie că Ucraina și Rusia au început să schițeze ceea ce ar părea să fie un plan care ar duce la terminarea războiului.

  • Proiectul de acord în 15 puncte ar presupune renunțarea Kievului la ambițiile de aderare la NATO în schimbul garanțiilor de securitate.
  • Ucraina și Rusia au făcut progrese semnificative, inclusiv încetarea focului și retragerea Rusiei din teritoriile ocupate
  • Ucraina ar promite că nu va găzdui baze militare străine sau armament în schimbul protecției aliaților precum SUA, Marea Britanie și Turcia
  • orice înțelegere ar implica părăsirea teritoriul Ucrainei de către trupele Federației Ruse

În ciuda tonului optimist al Financial Times, realitatea de pe teren pare ușor altfel.

 “Aceasta (neutralitatea Ucrainei) este într-adevăr opțiunea care este discutată în prezent și care poate fi considerată un compromis”, a declarat Dimitri Peskov, purtătorul de cuvânt al biroului președintelui Rusiei. Ucraina a precizat anterior că va refuza această condiție a Moscovei.

De cealaltă parte, unul dintre principalii consilieri ai președintelui ucrainean Volodimir Zelenski a declarat pentru Financial Times că orice acord de încetare a focului ar implica neapărat și necondiționat “retragerea trupelor armate ale Federației Ruse de pe teritoriul Ucrainei” și, desigur, eliberarea orașelor și teritoriilor ocupate de la începutul invaziei.

Negocieri

Atât oficialii ruși cât și cei ucraineni au declarat că discuțiile de miercuri dintre cele două echipe de negociere au făcut progrese în ceea ce privește fixarea termenilor unui acord.

Cu toate acestea, guvernul de la Kiev rămâne sceptic cu privire la intenția președintelui Vladimir Putin de a accepta pacea și se teme că progresul ultimelor discuții dintre cele două delegații ar putea fi o iluzie, un mijloc al Moscovei de a câștiga timp pentru a-și regrupa forțele și, implicit, pentru a relua ofensiva.

Neurtalitate după model suedez sau austriac

Avem nevoie de „garanții absolute” de securitate, oferite de țări care să lupte de partea noastră în caz de conflict, este poziția Ucrainei care nu vrea o neutralitate după modelul propus de ruși, de tipul celei din Suedia sau Austria.

„Putem și trebuie să negociem o pace justă, dar echitabilă pentru Ucraina, garanții reale de securitate care să funcționeze”, a declarat Zelenski într-un discurs video.

„Ucraina se află acum într-o stare de război direct cu Rusia. Prin urmare, modelul nu poate fi decât ‘ucrainean’”, a reacționat unul dintre negociatorii Ucrainei în discuțiile cu Moscova, Mihailo Podoliak, în comentarii publicate de președinția ucraineană.

Poziția Kremlinului

Anterior, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, și negociatorul rus Vladimir Medinski au menționat Austria și Suedia ca modele de neutralitate pe care Ucraina ar trebui să le urmeze pentru a ajunge la un compromis.

Modelul suedez și modelul austriac

Suedia, oficial nealiniată, nu este membră a NATO, deși este partener al alianței militare de la mijlocul anilor 1990 și s-a apropiat treptat de aceasta în ultimii ani. Țara a renunțat la neutralitate la sfârșitul Războiului Rece, perioadă care a coincis și cu intrarea în Uniunea Europeană (1995).

Austria, la rândul său, este neutră și nu poate trimite soldați într-o zonă de război în afara misiunilor ONU.

„Garanții absolute de securitate”

El a declarat că dorește „garanții absolute de securitate” împotriva Rusiei, ale căror semnatari se vor angaja să intervină de partea Ucrainei în caz de agresiune.

„Acest lucru înseamnă că semnatarii garanțiilor nu vor sta deoparte în cazul unui atac asupra Ucrainei, așa cum se întâmplă astăzi, ci vor participa activ la conflict alături de Ucraina” și îi vor furniza „imediat” armele necesare, a declarat Podoliak.

Kievul cere, de asemenea, instituirea unei zone de interdicție aeriană deasupra Ucrainei în cazul unei ofensive împotriva teritoriului său, a adăugat el.

 

 


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol