Cu toate că Floarea de colţ este întâlnită la altitudini înalte şi beneficiază de condiţii speciale pentru a se dezvolta, cercetătorii Băncii de Resurse Genetice au reuşit la Buzău să o aclimatizeze, relatează agerpres.ro. Acest lucru înseamnă că pe viitor Floarea de colţ ar putea fi cultivată atât în scop ştiinţific, cât şi peisagistic, în jardiniere, grădini şi ghivece. În acest fel, este de părere directorul BRGV, ar putea fi înlăturată tentaţia unor oameni de a o culege din mediul ei natural.

„Ne gândim pe viitor, poate, de ce nu chiar să creăm şi varietăţi de cultură de Floare de colţ. Avem rezultate promiţătoare până acum. Suntem la altitudine destul de mică, în jur de 100 de metri, şi după cum bine ştiţi undeva la peste 1.000 de metri întâlnim în mod natural Floarea de colţ. Avem genotipuri care s-au adaptat bine aici şi sigur lucrăm pe aceste genotipuri ca să aducem bucurie în rândul cultivatorilor, în rândul iubitorilor de natură, al celor care vor să se bucure de ele şi să poată chiar să le cultive în jardiniere, în ghivece, fără să pună în pericol rezervaţiile naturale. Vorbim de o specie pe care am învăţat-o la şcoală, am fost fascinaţi de frumuseţea ei şi este una dintre plantele emblematice ale României ca plantă protejată, dintre speciile acestea vegetale. Noi am încercat aclimatizarea speciei la alte condiţii decât cele la care ea a evoluat şi s-a adaptat. Necesită o muncă atentă de cercetare, pentru că, legat de adaptare, trebuie să vedem care sunt factorii limitativi. De ce această specie trăieşte, se înmulţeşte şi vegetează foarte bine în locul ei. Atunci noi monitorizăm, avem şi aparatura necesară – nu în totalitate şi sperăm să ne îmbogăţim din punct de vedere tehnic – vedem care sunt factorii limitativi care o condiţionează şi observăm cum putem să intervenim pentru a o putea aduce şi la şes pentru a o extinde.

Avem câteva repere de sol, de tehnologie de cultură, care să ne ajute să putem să cultivăm această plantă fie în jardiniere, fie în ghivece şi, de ce nu, în grădinile noastre”, a mai spus directorul Băncii de Resurse Vegetale.

Aclimatizarea Florii de colţ a putut fi realizată prin intermediul unor metode folosite de cercetători pentru o altă specie de plantă – Sideritis Scardica sau Mursalski chai.

Are ziua ei

Floarea de colț este celebrată la 5 martie.

Botanistul Alexandru Borza a făcut, pentru prima oară, în 1911, un studiu detaliat al acestei plante rare, el fiind cel căruia i se datorează declararea acesteia ca „monument al naturii”.

Originară din stepele Asiei, floarea de colţ se regăseşte în Munţii Abruzzi din centrul Italiei, în Alpi, în lanţul muntos al Balcanilor, al Carpaţilor şi Pirineilor, dar şi din Asia Centrală şi de Est până în Himalaya, potrivit www.gbif.org/species. Deosebit de rară, floarea creşte în zonele stâncoase aflate între 1.800 şi 3.000 de metri altitudine.

Este o floare delicată de munte, cu petale albe acoperită de perişori mici, catifelaţi, argintii, conferindu-i o notă aparte de gingăşie şi frumuseţe. Planta este o specie erbacee, perenă, din genul Leontopodium Cass., familia Asteraceae din care face parte floarea-soarelui, margareta etc. La fel ca şi rudele ei, este considerată o floare, în fapt ea fiind o inflorescenţă, adică un buchet întreg de floricele foarte mici, numeroase (între 50 şi 500), foarte înghesuite, grupate în 2 până la 12 capete de flori galbene (capitula), înconjurate de 5 până la 15 frunze albe catifelate (bractee) aranjate în formă de stea. Întreaga plantă şi frunzele din jurul inflorescenţei sunt acoperite de peri lânoşi albi care au rolul de a proteja împotriva frigului, a uscăciunii şi a radiaţiei ultraviolete. Înfloreşte vara în iulie-august, potrivit „Enciclopediei de etnobotanică românească” de Valer Butură (Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1979).

Dimensiunile plantei sunt cuprinse între 5 şi 20 cm. Dacă în România planta ajunge doar până la înălţimea de maximum 20 cm, ea poate creşte, în alte regiuni, până la 50-80 cm. Are în pământ un rizom cilindric, acoperit cu resturi de frunze negre-brune, potrivit volumului „Flora mică ilustrată a României” (I. Prodan, Al. Buia, Bucureşti, 1966).

Un simbol al dragostei

Trăsăturile şi aspectul unic al florii de colţ au inspirat multe nume, precum Wollblume („floarea de lână”) dată de naturalistul elveţian Konrad Gessner în secolul al XVI-lea sau „Klein Löwenfuss” („piciorul de leu mic”), „étoile du glacier” („steaua gheţarului”), „étoile d’argent” („steaua de argint”), „immortelle des Alpes” („floarea veşnică a Alpilor”) denumiri folosite de diverşi botanici şi biologi pentru a descrie floarea. La noi în ţară, ea este cunoscută şi sub următoarele denumiri: albumeală, albumiţă, edelvais, steluţă, floarea-doamnei.

Tradiţional, floarea de colţ este considerată un simbol al dragostei, iar, în vremuri mai îndepărtate, bărbaţii îşi demonstrau iubirea aventurându-se pe stâncile munţilor pentru a culege o floare de colţ şi a o dărui fetei dragi. În limbajul florilor, ea este simbolul purităţii şi curăţeniei. În medicina populară a fost folosită ca remediu antiinflamator.

În Elveţia, însemnele de grad ale generalilor au forma florii de colţ, în loc de cea cunoscută, de stea. De asemenea, floarea de colţ este însemnul trupelor alpine germane, poloneze şi austriece, arată https://www.ndsu.edu/.