5 octombrie 2024, 15:44

Sărbătoarea Floriilor la Muzeul Țăranului Român

Duminica cea de pe urmă din Păresimi sau din Postul Mare este cunoscută sub numele de Florii, Duminica Floriilor sau Duminica Vlăstarelor. De peste 20 de ani, Muzeul Naţional al Ţăranului Român ţine această sărbătoare şi îşi aşteaptă vizitatorii, timp de trei zile, la primul eveniment cu meşteri de peste an. Veți sărbători Floriile alături de încondeietoare, ţesătoare, împletitoare, cusătorese, iconari, olari, lingurari, pielari, rudari… meşteri vechi, care şi-au dovedit iscusinţa de-a lungul timpului şi care duc mai departe tradiţia meşteşugului lor.

De vineri, 23 aprilie, până duminică, 25 aprilie 2021, de la orele 10 dimineaţa până la 6 seara, veţi avea prilejul să admiraţi şi să tocmiţi o mulţime de lucruri frumoase, meşteşugite cu sârg şi încărcate cu semne şi înţelesuri. Ouă încondeiate, icoane, obiecte din lemn, ceramică, ţesături, jucării, instrumente muzicale, podoabe, mobilier pictat şi multe altele vor fi prezentate la evenimentul Sărbătoarea Floriilor ce va avea loc în curtea Muzeului de la Şosea.

De-ale gurii găsiţi: fructe, cozonaci şi plăcinte, turtă dulce, miere de albine, polen şi propolis, ierburi de leac, pălincă şi dulceaţă.

Vizitatorii sunt invitaţi, de asemenea, să răsfoiască, să citească şi să-şi îmbogăţească biblioteca cu publicaţiile muzeului: cărţi cu teme etnologice, cărţi-obiect, albume ori revista Martor.

Preţul biletului de intrare: adulţi – 8 lei; pensionari – 4 lei; elevi şi studenţi, posesori ai cardului Euro 26, în vârstă de până la 30 de ani, persoanele adulte cu handicap mediu sau uşor – 2 lei. Biletele pot fi achiziţionate şi online.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol