24 aprilie 2024, 15:17

O abilitate utilă acum: depistarea imaginilor falsificate care sunt distribuite online

Uneori, Internetul este plin de atât de multe informații încât poate fi greu să știi ce este real și ce nu. Acest lucru este valabil mai ales în vremurile delicate prin care trecem.

O poză care a fost distribuită pe scară largă l-a făcut pe fotojurnalistul Marco Secchi să scrie un text cu sfaturi despre cum poți depista falsul în imagini astăzi:

Această fotografie a făcut parte dintr-o ședință foto pentru armata ucraineană, când a sărbătorit 27 de ani. Este probabil o imagine reală, dar „pusă în scenă” și editată. Fotograful Dmitri Muravski a fost demis de ministrul ucrainean al Apărării, în 2016, pentru fotografii regizate.

Cum să descoperi fotografii false online

Primul lucru pe care ar trebui să-l faceți întotdeauna când dați peste o fotografie care pare suspectă este să faceți o „căutare inversă” de imagini Google. Acest lucru vă permite să vedeți unde a fost folosită imaginea înainte și vă va arăta adesea dacă este reală sau falsă. Iată intrucțiunile pentru această operațiune.

Alte sfaturi:

1. Primul lucru pe care o să vrei să-l faci este să te uiți la imaginea în sine. Imaginile care au o rezoluție care pare prea mare sau prea mică pot fi semnul unei fotografii false. Rezoluția digitală reprezintă o măsură a clarității sau a gradului de detaliere a unei imagini digitale (numerice). Citește mai multe explicații.

2. Următorul lucru la care vei dori să te uiți este fundalul. Dacă pare prea „perfect”, acesta ar putea fi un semn că ceva nu este în regulă cu fotografia.

3. Acum vom privi prim-planul imaginii. Căutați lucruri care ar putea să nu arate corect sau obiecte care ar fi putut fi copiate și lipite în imagine pentru a o face să pară mai interesantă.

Luptați împotriva dezinformării!

Un pompier ucrainean trece printre fragmente dintr-o aeronavă doborâtă în Kiev, în 25 februarie 2022. Nu era clar de ce aeronava s-a prăbușit și ce a doborât-o. (Foto: AP/Oleksandr Ratushniak)

Este bine să vă verificați sursele, așa cum ar trebui să facă orice jurnalist de bună-credință.

  • Este o organizație de știri reputată?
  • Puteți găsi aceleași imagini în altă parte, însoțite de o descriere similară?
  • Dacă da, este mai mult ca probabil ca imaginea sau videoclipul să fie reale.

 

Organizația de știri Nieman Lab a compilat câteva resurse de încredere pentru oamenii care doresc să urmărească în aceste zile criza Rusia-Ucraina. Este vorba despre site-uri informative, conturi de Twitter, surse pentru livestream-uri etc.

Fiecare persoană are responsabilitatea de a ajuta la prevenirea și combaterea dezinformarii. Puteți partaja resurse, cum ar fi acest articol, care vă învață cum să demontați imaginile false. Urmărirea persoanelor potrivite pe Twitter și alte canale sociale este un început excelent. Apoi asigurați-vă că verificați, verificați și verificați din nou, înainte de a distribui. Dacă aveți îndoieli, nu distribuiți imaginea și întrebați întotdeauna pe alții!


Citește și:
▶️ Celelalte sfaturi oferite de fotojurnalistul Marco Secchi
▶️ Poze și clipuri fake care descriu invazia din Ucraina sunt distribuite acum pe rețelele de socializare


Foto deschidere: BBC


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol