19 aprilie 2024, 3:59

„Fram, ursul polar”, mai aproape de copiii de astăzi. Celebrul roman va fi transformat într-un film animat

Fram, ursul polar, romanul scris de Cezar Petrescu, care este cunoscut de aproape toți copii din România, urmează să fie ecranizat. Astfel, povestea ursului Fram va fi actualizată într-un film animat care va bucura atât copii cât și părinții.

Pentru cei care au uitat, celebrul roman pentru copii are în centru povestea unui urs polar, care este luat de la Polul Nord și dus într-un circ. Chiar dacă la început părea să îi placă noua lume în care intrase, Fram tânjește să ajungă din nou acasă. Odată eliberat din circ, acesta nu își găsește locul nici la pol.

Prima ecranizare a romanului lui Petrescu a fost realizată în anul 1983, într-o mini serie de șase episoade sub regia Elisabetei Bostan.

Stelian Buzea, scenaristul și regizorul noii ecranizări, vrea să aducă la viață aventurile lui Fram într-un film animat. Acesta mai spune și faptul că Fram a rămas pentru el „ursul polar pe care ți-l aduc aminte, cel care explorează necunoscutul, învățând despre prietenie, dragoste și generozitate”, menționează playtech.ro

Pentru a putea finaliza acest proiect, regizorul a apelat la o campanie de strângere de fonduri. Obiectivul final al acesteia este strângerea a peste 40.000 de dolari.

Pentru a face mai vizibilă campania, dar și pentru a da publicului un mic preview asupra ceea ce va urma să fie animația, acesta a ralizat un scenariu pentru un scurt-metraj, care a primit și cel mai bun scor la competiția organizată de Centru Național al Cinematografiei, în urma căreia a primit o finanțare de 421.000 de lei (90.000 de euro), însă nu este de ajuns. Regizorul și scenaristul Buzea a afirmat faptul că o astfel de finanțare reprezintă doar 50% din bugetul necesar pentru terminarea filmului.

„Felul în care oamenii vor primi acest scurt-metraj de animație ne va confirma dacă putem continua povestea lui Fram într-un lung-metraj”, a mai menționat acesta, potrivit playtech.ro

Dacă îți aduci aminte cu drag de ursul polar atunci poți susține proiectul aici.

Sursă Cover Foto: playtech.ro


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol