25 aprilie 2024, 16:41

Franța, paradisul investitorilor străini. A depășit Germania și Marea Britanie

Premieră pentru Franța, devine pentru prima dată principala alegere a investitorulor străini, reușind să surclaseze Marea Britanie și Germania, care se aflau pe principalele poziții ale clasamentului, potrivit unui Ernst&Young, potrivit Digi24. 

Potrit sursei citate, numărul proiectelor de investiții străine a crescut, în Franța, cu 17%, la aproape 1.200, în timp ce în Marea Britanie s-a înregistrat un avans de doar 5%. Pe de cealaltă parte, Germania a rămas mult în urmă reușind să acumuleze tot 971 de proiecte, la fel ca în 2018.

Unul dintre motivele pentru care numărul investițiilor a ajuns la aceste cote se datorează și reformelor economice introduse de președintele Emmanuel Macron. Acesta a atenuat reglementările în privinţa angajărilor şi concedierilor, iar acest lucru a făcut economia franceză mai atrăgătoare pentru investitorii străini. 

Cu toate acestea, protestele violente din 2018 și 2019 ca urmare a reformelor sale și grevele din domeniul transportului și cele privind modificărule sistemului de pensii au mai redus din entuziasmul investitorilor.

Totodată, potrivit datelor oferite de raportul menționat anterior, contextul pandemiei de coronavirus a făcut ca o parte dintre investitorii participanți la studiu să își revizuiască planurile de afaceri, iar 15 la sută să le amâne pentru anul viitor, mai arată Digi24. 

În primele trei luni din 2020, comparativ cu declinul de 0,1% înregistrat la începutul anului 2019, economia franceză s-a contractat cu 5,8%, ceea ce înseamnă că Franţa este, potrivit principiilor economice, în recesiune.

Economia franceză, considerată și a doua ca importanță a zonei euro, a nregistrat în primul trimestru din 2020 unul dintre cele mai drastice declinuri de la finalul celui de-al Doilea Război Mondial și a depăşit recordul din 1968, când Franţa a fost afectată de greve masive şi de turbulenţe sociale. 

Sursă Foto: interra.ro


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol