Printre alte descoperiri din morminte vikinge se numără textile şi mărgele din Orient, precum şi monede din lumea arabă.

O statuetă din bronz, reprezentându-l pe Buddha, ce datează din perioada vikingă, a fost găsită pe insula suedeză Helgo.

„Drakkare” sau nu?

Despre cuvântul „drakkar” se consideră că era folosit de epoca vikingă pentru a desemna corăbiile lungi folosite de scandinavi, care aveau uneori prora decorată cu un cap de dragon sculptat. Însă unii istorici susţin că acest termen este mult mai recent, provenind din secolul XIX şi că ar fi inspirat de termenul modern pentru dragon în limba suedeză – „drake” la singular şi respectiv „drakar” la plural.

Cuvântul este similar, dar nu identic cu cel folosit în limba nordică veche.

„Există de fapt şapte cazuri în care vasele sunt numite ‘dreki’ sau ‘drekar’ la plural, în poeme din epoca vikingă”, explică Jan Bill. „Însă nu era un termen tehnic, ci mai degrabă unul poetic”, a adăugat el.

Indiferent cum se numeau, istoricii sunt de acord că aceste corăbii lungi şi uşoare, cu carena plată pentru a putea urca pe cursul fluviilor şi râurilor, şi care navigau cu pânze sau cu vâsle, erau recunoscute în epocă pentru viteză şi flexibilitate, fiind capabile să traverseze întinderi deschise de apă.

Nu aveau coarne

Imaginea populară despre vikingi este a unor războinici masivi, care purtau coifuri ornate cu coarne, fără a fi prea preocupaţi de aspectul vestimentar. Însă experţii susţin că vikingii ţineau foarte mult la modul în care arătau.

„Hainele lor erau foarte colorate. Iubeau bijuteriile şi decoraţiunile”, susţine arheologul Camilla Cecilie Wenn de la Muzeul de Istorie Culturală din Oslo.

„Departe de modul monoton în care sunt portretizaţi, (vikingii) îşi dedicau mult timp pentru a arăta cât mai bine. Îşi spălau şi îşi periau frecvent părul şi barba”, a mai susţinut ea.

Cât despre coiful cu coarne… „nu este decât o invenţie modernă din perioada romantică”, explică Jan Bill.

„Niciunul dintre coifurile descoperite ce datează din epoca vikingă sau din secolele precedente nu are coarne”, a adăugat el.

Această „greşeală” este atribuită costumierului Carl Emil Doepler, care în 1876 a adăugat coarne coifurilor de războinici pentru o reprezentaţie a operei „Inelul Nibelungilor ” de Richard Wagner, operă al cărui libret este inspirat din mitologia nordică.

Ciocneau cupele cu băutură?

Se spune că am moştenit de la vikingi obiceiul de a ciocni paharele la masă. Aceştia şi-ar fi ciocnit cupele în mod violent la ospeţe în aşa fel încât o parte din bere sau mied să se verse dintr-o cupă în cealaltă, ca o asigurare că băutura nu era otrăvită. Însă nu există dovezi care să sprijine această teorie.

Tot despre vikingi se spune şi că îşi beau berea sau miedul din craniile duşmanilor învinşi pe câmpul de luptă, însă, susţin istoricii, şi această informaţie este doar un mit.

 

Sursa foto: Captură video din serialul ”Vikingii”