Primarul general al Capitalei și vicepreședinte PSD, Gabriela Firea, a declarat că Ministrul de Interne, Carmen Dan, a venit la ședința CExN cu hârtii ce reprezentau convorbiri de pe WhatsApp și a precizat că sunt ușor de interceptat.
„Doamna ministru a scos dintr-un dosar, deşi nu cred că avea de unde să ştie ce voi spune eu, decât dacă îmi urmăreşte corespondenţa, probabil, a scos nişte foi că sunt xeroxuri convorbiri private dintre doamna prefect şi un secretar de stat. Am întrebat <<Doamne ministru, ne spionaţi? Ne urmăriţi? Ne controlaţi mesajele, WhatsApp-urile?>> A întors atunci discuţia şi a spus că domnul secretar de stat i-a pus la dispoziţie. I-am spus că <<dumneavostră mi-aţi spus acum un an să am grijă ce transmit pe WhatsApp pentru că dumneavoastră aveţi whatsapp-urile unui senator din Bucureşti şi să fiu precaută şi atentă>>. dacă la acest nivel am ajuns. Noi ne luptăm cu statul paralel, dar parte din statul paralel e pe lângă noi, cu o doamnă ministru de Interne care vine la Comitetul Executiv pregătită în apărarea sa cu nişte mesaje private. De vreme ce ştia ce voi spune eu şi nu am vorbit cu nimeni şi venise pregătită cu nişte convorbiri private pe WhatsApp şi m-a prevenit anul trecut să fiu atentă ce vorbesc pe WhatsApp că acestea sunt uşor de interceptat şi are la dispoziţie, probabil de la serviciul intern de informaţii al MAI, discuţii dintre un senator şi unele persoane….Şi nici la acest argument nimeni nu a intervenit. Dacă acesta e sensul în care se îndreaptă unii colegi „, a declarat Gabriela Firea, la România TV.
Comentariile sunt oprite pentru acest articol