CITIRE

George Enescu, între creație și agonie. Descoperir...

George Enescu, între creație și agonie. Descoperirea unui simbol

George Enescu s-a născut la 19 august 1881 în satul Liveni-Vârnav din județul Botoșani, în familia arendașului Costache Enescu și a soției acestuia, Maria, fiica preotului Cosmovici. A fost al optulea copil și primul care n-a murit în copilărie.

Încă din copilărie a manifestat o înclinație extraordinară pentru muzică, începând să cânte la vioară la vârsta de 4 ani, iar la vârsta de 5 ani apare în primul său concert. Tot la vârsta de 5 ani începe studiile de compoziție sub îndrumarea lui Eduard Caudella. Primele îndrumări muzicale le primise de la părinții săi și de la un vestit lăutar, Nicolae Chioru.

Debutul ca interpret și compozitor

Între anii 1888 și 1894 studiază la Conservatorul din Viena, având profesori printre alții pe Joseph Hellmesberger jr. (vioară) și Robert Fuchs (compoziție). Se încadrează rapid în viața muzicală a Vienei, concertele sale, în care interpretează compoziții de Johannes Brahms, Pablo de Sarasate, Henri Vieuxtemps, Felix Mendelssohn-Bartholdy, entuziasmând presa și publicul, deși avea doar 12 ani.

După absolvirea Conservatorului din Viena cu medalia de argint, își continuă studiile la Conservatorul din Paris, între anii 1895 și 1899, sub îndrumarea lui Martin Pierre Marsick (vioară), André Gédalge (contrapunct), Jules Massenet și Gabriel Fauré (compoziție). La data de 6 februarie 1898 are debutul în calitate de compozitor în cadrul Concertelor Colonne din Paris cu Suita simfonică “Poema Română”.

În același an, începe să dea lecții de vioară la București și să dea recitaluri de vioară. Admirat de Regina Elisabeta a României, era deseori invitat să execute piese pentru vioară în Castelul Peleș din Sinaia.

Lucrări semnificative

Din primii ani ai secolului al XX-lea datează compozițiile sale mai cunoscute, cum sunt cele două „Rapsodii Române” (1901-1902), “Suita Nr. 1 pentru orchestră” (1903), prima sa „Simfonie” (1905), „Șapte cântece pe versuri de Clément Marot” (1908).

Activitatea sa muzicală alternează între București și Paris, întreprinde turnee în mai multe țări europene, având parteneri prestigioși ca Alfredo Casella sau Louis Fournier

În anii Primului Război Mondial rămâne în București. Dirijează „Simfonia a IX-a” de Ludwig van Beethoven (pentru prima dată în audiție integrală în România), compoziții de Claude Debussy, precum și creațiile proprii: „Simfonia Nr. 2” (1913), „Suita pentru orchestră Nr. 2” (1915). În același an are loc prima ediție a concursului de compoziție „George Enescu”, în cadrul căruia compozitorul oferea câștigătorilor, din veniturile sale proprii, sume de bani generoase, precum și șansa interpretării acestor piese în concerte.

Perioada interbelică și al Doilea Război Mondial

După război își continuă activitatea împărțită între România și Franța. De neuitat au rămas interpretările sale ale “Poemului pentru vioară și quartet de corzi” de Ernest Chausson și ale „Sonatelor” și „Partitelor pentru vioară solo” de Johann Sebastian Bach. Face mai multe călătorii în Statele Unite ale Americii, unde a dirijat orchestrele din Philadelphia (1923) și New York (1938).

Activitatea sa pedagogică capătă de asemenea o importanță considerabilă. Printre elevii săi se numără violoniștii Christian Ferras, Ivry Gitlis, Arthur Grumiaux și Yehudi Menuhin. În anul 1932 devine membru titular al Academiei Române.

În anii 1921-1931 lucra la opera „Oedip”, monumentală creație dramatică și muzicală, care abia în ultimii ani a început să se impună pe scenele teatrelor de operă din lume. O dedică Mariei Tescanu Rosetti (fostă Cantacuzino), cu care se va căsători mai târziu.

În noiembrie 1939, Enescu a donat președintelui Consiliului de Miniștri al României de la acea vreme 100.000 de lei, pentru apărarea țării.

În timpul celui de Al doilea război mondial, rămas în București, a avut o activitate dirijorală bogată, încurajând și creațiile unor muzicieni români ca Mihail Jora, Constantin Silvestri sau Ionel Perlea.

Ultimii ani și exilul

În ultimii ani ai vieții a compus “Cvartetul de coarde Nr. 2”, „Simfonia de Cameră” pentru douăsprezece instrumente soliste, a desăvârșit Poemul simfonic „Vox Maris” pentru soprană, tenor, cor și orchestră, schițat încă din 1929, „Simfoniile Nr. 4 și 5” rămase neterminate.

Odată instaurată dictatura comunistă, s-a exilat definitiv la Paris. Până în 1949, deși aflat în străinătate, a deținut încă funcția de președinte al Societății Compozitorilor din România. La 22-23 octombrie 1949 Societatea a fost înlocuită de Uniunea Compozitorilor, în care Enescu nu mai figura nici ca membru. S-a stins din viață la Paris în noaptea dintre 3 și 4 mai 1955. A fost înmormântat în cimitirul Père-Lachaise din Paris.

 

[sursă imagine: vila-gabriel.ro]


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.