Guvernul Germaniei ar putea aproba noi măsuri de subvenţionare pentru maşinile electrice. Este o reacţie la criza prin care trece industria auto.
În timpul vizitei la uzina Volkswagen din Emden, ministrul federal al Economiei, Robert Habeck, a făcut apel la companie să renunţe la planurile de închidere a unor unităţi de producţie în Germania.
Volkswagen a anulat un acord vechi de zeci de ani privind securitatea locurilor de muncă încheiat cu sindicatele. În joc sunt acum circa 30.000 de locuri de muncă, relatează corespondentul RRA în Germania.
Uzina din Emden, veche de 60 de ani, a fost reorientată către producţia de maşini electrice, însă cererea de modele electrice este în cădere liberă, mai ales după ce guvernul federal, din cauza lipsei de bani, a sistat brusc anul trecut subvenţiile de stat pentru ele.
Habeck a amintit că guvernul plănuieşte deja stimulente fiscale pentru modelele electrice utilizate ca maşini de serviciu şi că eventualele măsuri noi se vor aplica retroactiv.
Constructorii germani de automobile sunt copleşiţi de vânzările slabe şi de costurile ridicate pe care le presupune trecerea la motorizările electrice.
De pildă, Volkswagen a raportat cu 14% mai puţin profit în prima jumătate a anului, în timp ce alţi producători auto germani şi-au văzut profiturile scăzând cu până la 16%. În acelaşi timp, noi producători auto din China intră pe piaţă, însă îngrijorările şoferilor din Germania faţă de protecţia datelor ar putea frâna succesul noilor mărci chinezeşti.
Potrivit unui sondaj realizat de Centrul de Management Auto din Bergisch Gladbach, 43% dintre respondenţi se tem că maşinile chinezeşti reprezintă un real pericol la adresa securităţii datelor.
Comentariile sunt oprite pentru acest articol