24 ianuarie 2023, 11:31

Germania către Polonia:  Dacă vreți să trimiteți tancuri în Ucraina, n-aveți decât…

Ministrul german de Externe, Annalena Baerbock, a declarat că Berlinul nu se va opunee dacă Polonia va decide să trimită tancuri Leopard în Ucraina, scrie DW.

Situația e complicată. Inițial se credea că însăși Germania ar ajuta cu tancuri Ucraina, însă Berlinul a făcut o nouă piruetă și a spus pas.

Ministrul german al Apărării, Boris Pistorius, a declarat duminică că se așteaptă la o decizie în curând cu privire la livrarea tancurilor către Ucraina.

Pistorius a declarat pentru televiziunea publică germană ARD că Berlinul nu va lua o decizie pripită, deoarece există mulți factori de luat în considerare, inclusiv consecințele pe plan intern pentru securitatea populației germane.

Totuși, Germania nu va sta în calea Poloniei dacă aceasta va trimite în Ucraina tancurile Leopard 2 de fabricație germană, a declarat duminică ministrul german de externe, Annalena Baerbock, într-un interviu acordat televiziunii franceze LCI.

„Știm cât de importante sunt aceste tancuri și de aceea discutăm acum cu partenerii noștri”, a adăugat ministrul german de externe. „Trebuie să ne asigurăm că viețile oamenilor sunt salvate și că teritoriul Ucrainei este eliberat.”

Presiune constantă

Germania a fost supusă unor presiuni considerabile atât pentru a livra tancuri de luptă Leopard 2 Ucrainei, cât și pentru a permite altor țări să trimită tancuri de producție germană forțelor ucrainene. Dar Berlinul a ezitat să trimită tancurile Leopard 2, foarte avansate, în Ucraina, de teamă că ar putea duce la o extindere a războiului rusesc din Ucraina.

Polonia a criticat în mod repetat Berlinul pentru poziția sa ezitantă.

Macron: “Da, poate!”

Președintele Franței, Emmanuel Macron, a declarat că țara sa încă studiază decizia de a livra Ucrainei tancuri grele Leclerc, de fabricație franceză.

În cadrul unei conferințe de presă comune cu cancelarul german Olaf Scholz, duminică, Macron a declarat că a cerut Ministerului Apărării să lucreze la acest lucru, subliniind că „nimic nu este exclus”.

Cu toate acestea, președintele francez a subliniat că trimiterea oricărui echipament în Ucraina pentru a îndepărta forțele rusești ar trebui să fie decisă „în mod colectiv” și coordonată cu aliații, inclusiv cu Germania.

Macron a mai spus că desfășurarea tancurilor grele în Ucraina nu trebuie să slăbească propriile capacități de apărare ale Franței sau să escaladeze conflictul.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol