1 septembrie 2023, 13:07

Germania e în criză de medici în mediul rural

Majorarea semnificativă a salariilor în sistemul medical din România s-ar putea să fi avut repercusiuni și în Germania. Sunt tot mai multe semnale că Germania se confruntă cu o lipsă acută de medici. Și din ce în ce mai greu sunt atrași cei din România.

Problema este gravă mai ales în mediul rural, unde puțini doctori vor să lucreze. DW a vorbit cu doi medici pentru care a profesa la țară este tot ce vor.

Un studiu al Fundației Robert Bosch relevă că 11.000 de posturi de medici de familie vor rămâne neocupate până în 2035.

Consecințele sunt dramatice pentru întreaga țară, de vreme ce 40 la sută dintre districte sunt amenințate de un deficit de medici de familie. Mai mult, tendința este în creștere, pentru că fiecare al treilea medic de familie din Germania are peste 60 de ani și este pe cale să se pensioneze, scrie Stuttgarter Zeitung.

Nu întâmplător, medicii tratează pacienți care locuiesc la 25 de kilometri distanță și nu mai pot accepta pacienți noi. „Avem aproape cinci cereri în fiecare zi, pe care le respingem fără milă. Nu mai primim nici măcar soțul sau copiii”, spun aceștia.

Germania, care se mândrește cu sistemul său de sănătate, riscă să devină un pacient aproape irecuperabil, mai ales în zonele rurale. Responsabilii politici încearcă să contracareze situația și să-i atragă pe medici în mediul rural cu bani.

Ministrul federal al Sănătății, social-democratul Karl Lauterbach, solicită 5.000 de locuri de studiu suplimentare la medicină, pentru ca generația baby-boomer să poată fi îngrijită în mod adecvat.

Astfel, Ministerul Sănătății alocă 23 de milioane de euro pentru diverse proiecte menite să combată deficitul de medici la țară.

În acordul de coaliție dintre social-democrați, liberali și ecologiști s-a convenit între altele reducerea semnificativă a timpilor de așteptare pentru un loc de tratament, în special pentru copii și tineri, dar și în zonele rurale și în zonele cu deficiențe structurale.

În prezent, Ministerul Federal al Sănătății examinează cu atenție modalitățile de punere în aplicare a acestui obiectiv, în consultare cu părțile interesate relevante.

Cotă de medici din mediul rural

Nouă dintre cele 16 landuri federale au introdus deja o așa-numita cotă de medici din mediul rural.Până la zece la sută din locurile la universitate sunt acordate cu condiția ca studenții să lucreze timp de zece ani într-o regiune insuficient deservită din punct de vedere medical.

O notă modestă la bacalaureat nu reprezintă un obstacol. Lichtinghagen, care la început a fost mai degrabă sceptic față de ideea acestei cote, spune acum că ea reprezintă un prim pas în direcția cea bună.

„La început m-am gândit că nu poți forța un tânăr să devină medic de familie la 18, 19, 20 de ani, dacă în timpul studiilor își dă seama subit că vrea să practice chirurgie articulară”, spune un medic de familie. Pe de altă parte, continuă el, ceva trebuie făcut.

”Specialiștii pot fi organizați în alte moduri, dar nu ne putem lipsi de medicii de familie. Sunt surprins că nu există mai multe proteste din partea populației”.

Încă mai circulă prejudecăți despre medicii de familie. Există colegi care vorbesc în mod disprețuitor despre medicii de la țară, pe care îi cataloghează doctori de mâna a doua.

Lectorii de la universitate care, încercând să explice studenților un anumit lucru, adaugă, suficienți: ”Oameni buni, până și un medic de țară ar trebui să știe asta”. Ori înșiși medicii de spitale care exclamă: „Doamne, ce a mai făcut medicul de familie cutare?”.

Pe de altă parte, nu există nicio ramură a medicinei care să fie atât de aproape de oameni ca medicul de familie. El este inima medicinei ambulatorii. Cu mai puțini medici de familie se oprește inima acestei țări. Aceasta este baza, iar dacă baza lipsește, clădirea de deasupra se va prăbuși…


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol