18 septembrie 2024, 10:36

Germania va livra Ucrainei sisteme Gepard de apărare AA

​Germania va livra Ucrainei blindate Gepard, un sistem de apărare antiaeriană care face parte din stocurile industriei de apărare germane, scrie Reuters.

Oferta ar urma să fie făcută în cadrul reuniunii aliaților, reuniune ce va avea loc la baza aeriană americană Ramstein din Germania.

Numărul blindatelor nu a fost specificat, însă Bloomberg avansează cifra de 50.

Ce e sistemul Gepard?

Sistemul antiaerian Gepard (FlakPanzer Gepard) face parte din categoria tehnicii autopropulsate blindate, cu mobilitate ridicată și timp foarte scurt de reacție, misiunea sa tactică fiind angajarea luptei atât împotriva țintelor aeriene care atacă prin surprindere, la joasă înălțime, căt și a țintelor terestre.

Dotat cu două tunuri Oerlikon calibru 35 mm, dispune de radar de cercetare și însoțire și nu necesită calare pentru executarea tragerilor din mers cu sau fără opriri.

În pofida greutății relativ ridicate, capacitatea de deplasare a sistemului este de 60 km/h și autonomia de peste 500 km.

De asemenea, complexul antiaerian are în compunere o serie de instalații specializate, precum cele de vedere pe timp de noapte, hidraulică de scufundare, protecție nucleară, bacteriologică și chimică sau de fumizare, putând fi folosit în luptă în orice condiții meteorologice, ziua și noaptea, nefiind afectat de bruiajul radioelectronic.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol