25 aprilie 2024, 10:48

“Germanii vor fi vaccinați, vindecați sau morți”. 76.000 de cazuri, miercuri

Cuvintele de mai sus aparțin ministrului Sănătății din Germania.

„Probabil că la sfârșitul iernii, așa cum se spune în mod cinic uneori, aproape toți cei din Germania vor fi vaccinați, vindecați sau morți”, a spus Jens Spahn, ministrul federal al Sănătății din Germania.

Severa avertizare vine în situația în care Germania se străduiește să frâneze o creștere-record a infectărilor cu coronavirus în ultimele săptămâni, spitalele sunând alarma copleșirii unităților de terapie intensivă.

În ciuda accesului larg la vaccinuri gratuite, doar 68% din populația Germaniei este vaccinată complet, nivel despre care experții spun că este insuficient pentru a ține pandemia sub control. Aproape 100.000 de oameni au murit până acum, numărul zilnic fiind de câteva zeci. „Avem o situație foarte, foarte dificilă în spitale”, a spus Spahn.

Restricții severe

Săptămâna trecută, Germania a anunțat restricții mai severe pentru a stăvili ferocele val al patrulea de Covid. În regiunile cu rate mari de spitalizare, cei nevaccinați nu au acces în spații publice ca săli de sport, cinematografe și în interiorul restaurantelor. Salariaților li se cere să revină acasă cât mai repede după muncă, iar toți cei care merg la lucru trebuie să dovedească că s-au vaccinat/vindecat sau că au un test negativ recent – sistem cunoscut ca ”3G”. Aceleași reguli sunt impuse pentru transportul public.

Unele dintre cel mai greu lovite regiuni, ca Bavaria și Saxonia, au mers mai departe, anulând evenimente ca piețele de Crăciun și interzicând accesul nevaccinaților în spațiile publice neesențiale.

Toți cei vaccinați sunt impulsionați să facă un booster ca să combată eficacitatea în scădere a vaccinului după șase luni.

Vaccinarea obligatorie?

S-a aprins și dezbaterea dacă Germania ar trebui să urmeze exemplul Austriei și să facă vaccinarea obligatorie. Spahn, care este responsabil până la instalarea unui nou guvern, a spus că rămâne „sceptic” în privința obligativității. Dar expertul Karl Lauterbach de la social-democrații de centru-stânga care au câștigat alegerile a spus că „nu o mai poate exclude” și că ar putea fi de neevitat ca să fie învinsă varianta Delta.

Lideri din 16 state federale au spus că doresc ca legislația să prevadă vaccinarea obligatorie anti-Covid pentru cei care lucrează în sistemul de sănătate și cei care îngrijesc persoane în vârstă sau vulnerabile.

Record de îmbolnăviri

Germania a depășit pragul de 100.000 de decese asociate cu Covid-19 și a raportat joi un bilanț zilnic record și cea mai mare incidență de cazuri de coronavirus de până acum.

Cifrele Institutului Robert Koch pentru controlul bolilor (RKI), publicate joi dimineață, au ridicat la 100.119 numărul persoanelor din țară care au murit din cauza sau cu Covid-19.

De asemenea, numărul de infecții înregistrate într-o zi a depășit pentru prima dată 70.000, autoritățile sanitare raportând 75.961 de cazuri în 24 de ore.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol