28 aprilie 2024, 7:54

Grecia deschide sezonul turistic la 1 martie. Noile reguli de intrare

Grecia relaxează restricţiile de călătorie pentru cetăţenii Uniunii Europene, acesta fiind primul pas în planul său de a deschide sectorul turistic estival la 1 martie.

„Ţara noastră ia toate măsurile pregătitoare necesare în acest an pentru a putea primi vizitatori în sezonul estival mai devreme ca până acum, la 1 martie”, a declarat vineri ministrul Turismului din Grecia, Vassilis Kikilias, conform Agerpres.

Cât au cîștigat grecii din turism, anul trecut

În perioada ianuarie – noiembrie 2021, Grecia a primit peste 7,2 milioane de turişti. Pentru 2022, ţinta autorităţilor de la Atena este ca sectorul turismului să se apropie de nivelul record din 2019, când veniturile din turism ale Greciei au depăşit 18 miliarde de euro.

Intrare: fără test Covid, dacă ai certificat verde

Grecia va permite turiştilor cu certificat european de vaccinare să intre în ţară fără a fi nevoie să prezinte un test negativ pentru Covid-19, începând cu 7 februarie.

Conform regulilor în vigoare în prezent, pasagerii aerieni, inclusiv copiii cu vârsta peste cinci ani, trebuie să prezinte un test antigen rapid efectuat cu 24 de ore înainte de sosire sau un test PCR vechi de cel mult 72 de ore, pentru a intra în Grecia.

Totuși, în aeroporturi sunt efectuate teste aleatorii, iar dacă rezultatul testului este pozitiv, călătorii trebuie să se plaseze în carantină timp de cinci zile.

Portugalia a anunţat, de asemenea, joi, că va renunţa la cerinţa pentru un test negativ pentru călători.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol