18 aprilie 2024, 18:57

Grecia. Test Covid negativ la intrarea în țară, vaccinat sau nu

Persoanele care călătoresc în Grecia vor avea nevoie, începând de luni, de un test PCR negativ sau de un test rapid negativ înainte de intrare, din cauza înrăutăţirii situaţiei legate de coronavirus.

Această cerinţă se aplică tuturor călătorilor cu vârsta de 5 ani şi peste, care sosesc în Grecia începând de luni de la ora 06:00 (04:00 GMT), indiferent dacă au fost sau nu vaccinaţi.

Testul PCR negativ nu trebuie să fie mai vechi de 72 de ore, iar testul rapid nu trebuie să fie mai vechi de 24 de ore în momentul sosirii.

Această reglementare se va aplica iniţial până la 24 ianuarie.

În Grecia, numărul de infecţii cu coronavirus a crescut rapid în ultimele zile. Aproximativ 35.000 de cazuri noi sunt înregistrate în fiecare zi în această ţară cu aproape 11 milioane de locuitori.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol