25 aprilie 2024, 13:30

Greșeli din manualul de Geografie: Turnu Măgurele în locul Drobetei-Turnu Severin

Manualul unic de Geografie pentru clasa a VI-a redactat de către Editura Didactică și Pedagogică – editura Ministerului Educației are în conținut o serie de erori, precum: Turnu Măgurele din Teleorman este poziționat pe hartă în locul orașului Drobeta Turnu Severin, Marea Moartă este pusă în locul Mării Roșii, iar Insula Tasmania este numită “Vanuatu”.

Ministerul Educației  precizează că vor corecta manualele cu ajutorul publicului, dar numai în variantă digitală, deoarece deja au fost tipărite 1.600.000 de exemplare: „În acest an, există deja tipărite 1.600.000 de exemplare pentru clasa a VI-a, iar conducerea Ministerului Educației Naționale, precum și cea a Centrului Național de Evaluare și Examinare și cea a Societății Editura Didactică și Pedagogică S.A. își exprimă încrederea că erorile regretabile, de tipul celor din manualul de Geografie, nu sunt recurente”.

Erori grosolane din manualul de Geografie:

1. Turnu Măgurele este greșit poziționat în locul Drobetei-Turnu Severin, pe harta care indică Traseul Dunării (pagina 50)

Ilustrația Harta Politică a Lumii, de la paginile 13 și 14, conține cele mai multe greșeli:

2. Marea Moartă este plasată pe hartă greșit, în loc de Marea Roșie

3. Harta nu reprezintă Sudanul de Sud, deși a devenit țară independentă din 2011

4. Insula Ascension este greșit scrisă “Asuncion”, făcându-se confuzie cu capitala Paraguayului.

Citiți articolul complet AICI.

ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol