20 aprilie 2024, 14:00

Halep tot mai aproape de titlul de jucătoarea lunii august în circuitul WTA

Simona Halep, campioana de la Montreal de luna trecută și finalistă la Cincinnati, este numărul unu mondial în tenisul feminin. De asemenea, acesta este candidată la titlul de cea mai bună jucătoare a lunii august în circuitul profesionist.

Pe lângă Halep, candidate la acest titlu mai sunt și: olandeza Kiki Bertens, americanca Serena Williams şi japoneza Naomi Osaka.
La US Open românca a părăsit turneul încă din prima rundă. după ce, la Montreal, a învins-o în finală din nou pe americanca Sloane Stephens, cu 7-6 (6), 3-6, 6-4, după succesul de la Roland Garros, însă s-a înclinat în ultimul act la Cincinnati în faţa olandezei Kiki Bertens, 2-6, 7-6 (6), 6-2.
Bertens şi-a trecut astfel al doilea său trofeu în palmares în acest an, primul fiind în primăvară, la Charleston. Serena Williams a jucat la US Open a doua sa finală de Grand Slam a anului, după cea de la Wimbledon. Osaka (20 ani) a cucerit primul său titlu de Grand Slam la New York, după ce în martie obţine primul trofeu în circuitul profesionist, la Indian Wells.
Simona Halep a fost desemnată anul acesta de două ori cea mai bună jucătoare a lunii, în ianuarie şi mai, Petra Kvitova s-a impus în februarie şi iunie, Naomi Osaka în martie, Karolina Pliskova în aprilie, iar Angelique Kerber în iulie, potrivit hotnews.ro.
Până joi, fanii pot vota pe site-ul WTA , iar câştigătoarea va fi anunţată vineri.