4 mai 2024, 8:17

Hamas a anunţat că nu va mai face schimburi de prizonieri până la încheierea războiului

Hamas a anunţat sâmbătă că nu va mai face schimburi de prizonieri cu Israelul până la încheierea războiului, transmite Reuters.

Saleh Al-Arouri, adjunct al şefului grupării islamiste palestiniene, a declarat televiziunii Al Jazeera că ostaticii pe care îi mai deţine Hamas în Fâşia Gaza sunt doar militari israelieni şi civili care au satisfăcut stagiul militar în forţele armate ale Israelului.

Tot sâmbătă, premierul israelian Benjamin Netanyahu declarase că negocierile din Qatar pentru un nou armistiţiu în Gaza au ajuns într-un impas, iar negociatorii israelieni vor reveni în ţară. Din ordinul prim-ministrului, şeful Mossad (serviciul de informaţii externe al Israelului) David Barnea a dat instrucţiuni echipei sale să părăsească emiratul.

Cabinetul lui Netanyahu a comunicat că „organizaţia teroristă Hamas nu şi-a respectat partea din înţelegere”, în special eliberarea tuturor femeilor şi copiilor ţinuţi ostatici.

Hamas a luat circa 240 de ostatici şi a ucis cel puţin 1200 de oameni în cursul atacului din 7 octombrie împotriva Israelului, care a declanşat războiului. Potrivit autorităţilor din Gaza, riposta israeliană prin bombardamente şi operaţiuni terestre a costat peste 15.000 de vieţi.

În cursul unui armistiţiu, Hamas a eliberat săptămâna trecută câteva zeci de ostatici, în schimbul câtorva sute de deţinuţi palestinieni din Israel.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol