20 aprilie 2024, 9:43

Harry Potter și prietenii săi. Reuniunea de 20 de ani – “Return to Hogwarts”

După modelul “Friends” și actorii din Harry Potter se vor reuni, pentru că tocmai se împlinesc 20 de ani de la debutul aventurilor lor. Gazda reuniunii va fi tot HBO Max.

O ediţie specială HBO Max intitulată “Return to Hogwarts” va fi lansată pe 1 ianuarie 2022, a anunţat platforma de streaming.

Daniel Radcliffe, Rupert Grint şi Emma Watson se vor alătura regizorului american Chris Columbus pentru a discuta şi explora în profunzime aceste filme.

Columbus a declarat anterior că și-ar dori să regizeze un nou film Harry Potter cu actorii din distribuția originală a cărei acțiuni să se învârtă în jurul copiilor acestora, ei urmând a fi personaje secundare.

Ediţia specială va invita fanii „într-o călătorie magică la persoana întâi în una dintre cele mai îndrăgite francize de film din toate timpurile”, potrivit HBO Max.

Programul a fost anunţat la exact 20 de ani de la lansarea în Statele Unite a primului film, Harry Potter And The Philosopher’s Stone, pe 16 noiembrie 2001.

Un trailer de 52 de secunde prezintă secvenţe din mai multe dintre filmele acestei serii celebre şi promite că „distribuţia legendară” se va întoarce „acolo unde a început magia”.

Celor trei actori li se vor alătura alte vedete, inclusiv Helena Bonham Carter, Robbie Coltrane, Ralph Fiennes, Jason Isaacs, Gary Oldman, Imelda Staunton şi Tom Felton.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol