Henri Matisse a făcut-o celebră în întreaga lume, Regina Maria a purtat-o cu mândrie iar femeile din ţara noastră o păstrează cu sfinţenie în garderobă. Este 24 iunie – Ziua Universală a Iei.

Reper identitar, ia este sărbătorită, începând cu anul 2013, în noaptea „cerurilor deschise”, de Sânziene.

Ziua Universală a Iei celebrează piesa principală a costumului popular românesc, dar și ideea de feminitate, întrucât termenul „ie” este atribuit exclusiv cămășii populare femeiești.

Redescoperită permanent, reînvestită cu semnificații, ia a stârnit întotdeauna fascinație. Nu întâmplător, Henri Matisse a reprodus ia în cunoscuta pictură ‘„La blouse roumaine”, iar Nicolae Tonitza, Camil Ressu, Ion Theodorescu-Sion au surprins frumusețea și varietatea cămășii populare feminine în tablourile lor.

Ziua Universală a Iei a debutat la iniţiativa comunităţii online „La Blouse Roumaine”, fiind preluată cu succes de comunităţile româneşti din peste 100 de oraşe, din 48 de ţări, notează Institutul Cultural Român.

Sărbătoarea „cămăşii cu altiţă”, cum mai este denumită ia, a fost iniţiată în anul 2013 de comunitatea La Blouse Roumaine, care a dorit ca bluza tradiţională românească împreună cu tradiţia noastră moştenită din timpuri imemoriale, să devină un adevărat brand de ţară, recunoscut în întreaga lume.

Chiar denumirea comunităţii, reprezintă de fapt titlul unui tablou realizat de pictorul francez Henri Matisse care realiza o imortalizare a iei româneşti – “La blouse roumaine”, 1940 – creaţia fiind expusă la Muzeul Naţional de Artă Modernă din Paris.

Ziua de 24 iunie coincide cu Sărbătoarea Sânzienelor, aluzie la faptul că în tradiţia noastră populară, acestea erau îmbrăcate în ii, scrie radioromaniacultural.ro.

Termenul „ie” este derivat din latinescul „tunicae lineae” – tunică subţire purtată pe piele şi se pare că apariţia ei trebuie căutată undeva în vremea civilizaţiei Cucuteni.

În secolul al VI-lea apar menţiuni în limba latină în „Glossarium mediae et infimae Latinitatis” al lui Du Cange, privind termenul de camisa – împrumutat de la celţi – alături de alte aspecte despre portul românesc.

Arta meşteşugului popular – şi a coaserii iei în special – era moştenită din generaţie în generaţie pentru a nu pierde această tradiţie care ne reprezintă, împreună cu rugăciunile potrivite care se spuneau obligatoriu înaintea începerii torsului lânii, a ţesutului sau a împletitului firelor. Însemnele magice cusute cu grijă, cu fiecare împunsătură de ac, aveau menirea de a proteja purtătorul de spiritele rele, de farmece, ori de soarta rea.

Ia – denumire dată la origini exclusiv piesei vestimentare feminine, cămaşă tradiţională românească de sărbătoare – este considerată cea mai importantă piesă din costumul popular, deoarece determină compoziţia ornamentală a costumului, restul pieselor asociindu-se cu cămaşa, cu care e obligatoriu să se acorde ca epocă, vârstă, ornamente şi cromatică.

---