3 mai 2024, 17:29

HOSPICE a strâns bani la Semimaratonul București pentru construcția a două noi spitale

Peste 1.000 de alergători au ales cauza HOSPICE Casa Speranței la Semimaratonul București. Dacă în anii precedenți, implicarea acestora se convertea în servicii pe care fundația le putea susține, anul acesta implicarea lor este calea prin care un obiectiv măreț o să reușească să prindă contur. Toate fondurile generate în urma evenimentului vor fi folosite pentru construcția a două noi spitale: unul la Adunații Copăceni, pentru copiii cu boli incurabile și limitatoare de viață, iar unul la Brașov, pentru adulți.

KM de alergare, transformați în cărămizi pentru construcții dedicate Speranței

În cadrul evenimentului sportiv desfășurat fizic, cu ajutorul sponsorilor, partenerilor, donatorilor și al alergătorilor, HOSPICE Casa Speranței a strâns fonduri de peste 350.000 de lei, sumă care va fi folosită pentru construcția spitalelor.

“Participarea tuturor alergătorilor la OMV Petrom Bucharest Half Marathon 2023 a însemnat mai mult ca oricând o dedicare a implicării în scopul unei construcții mult mai mari, a unei SPERANȚE. Nu spun asta doar într-un sens figurat, fiindcă toate fondurile strânse anul acesta au o destinație precisă și necesară: construcția celor două noi Spitale ale Speranței. Unul la Brașov, pentru adulți, iar al doilea la București, pentru copii. Atât alergătorii, cât și sponsorii, partenerii, donatorii au demonstrat din nou că binele se face într-o echipă mare și determinată, că misiunile mărețe trebuie încredințate tuturor celor care pot aloca timp astfel încât șansele de realizare a obiectivelor să fie mari. OMV Petrom Bucharest Half Marathon 2023 a fost un eveniment care ne-a permis și ne permite să fim încrezători că viitorul este al construcției SPERANȚEI. Mulțumesc pe această cale tuturor celor care ne-au fost alături”, a declarat Mirela Nemțanu, CEO HOSPICE Casa Speranței.

OMV Petrom, sponsorizarea și alergarea pentru o viață mai bună

Din #TeamHOSPICE au făcut parte la ediția aceasta și un număr considerabil de alergători din cadrul companiei OMV Petrom. Anul acesta, HOSPICE Casa Speranței își poate concentra eforturile de strângere de fonduri pentru construcția celor două spitale tocmai pentru că OMV Petrom a sponsorizat fundația la începutul acestui an cu peste 7 milioane de euro, sumă care permite acoperirea serviciilor oferite pacienților și familiilor lor în acest an.

Doru Todoruț și Ciprian, echipa nelipsită de la Semimaratonul București

Premieră pentru Doru Todoruț și Ciprian, beneficiar al serviciilor HOSPICE. Dacă în anii precedenți, aceștia luau startul la Cursa Populară, anul acesta, ambiția măreață a fundației i-a făcut și pe băieți să își reconfigureze cursa. Astfel, cei doi au alergat la cursa de 10 km. Doru este cel care de mai bine de nouă ediții de semimaraton și maraton îi împinge căruciorul lui Ciprian la evenimentele sportive. “Și să vreau să lipsesc și nu am cum. Ciprian este cel care mă mobilizează. Dacă el poate, dacă el își dorește, pe mine ce să mă împiedice să împing de cărucior, să alerg?! Iar anul acesta am alergat și cu mai mult spor pentru că știu cât de necesare sunt serviciile de îngrijire paliativă, cât de mulți sunt cei care au nevoie de alinare”, precizează Doru Todoruț.

Alte persoane publice care au susținut cauza HOSPICE: Raluca Kișescu, Diana Enache, Andra Marinescu, Dan Cruceru, Andrei Roșu, Andrei Leonte.

Implicarea face diferența

La cortul HOSPICE amplasat în Piața Constituției, alergătorii, sponsorii, #Eroinele care au participat și ele la Cursa Populară au beneficiat de momente de răsfăț și relaxare.

”De peste 8 ani, Kaufland România susține #TeamHOSPICE la marile competiții de alergare din București. Fiecare viață este importantă și de aceea suntem alături de misiunea HOSPICE de a asigura servicii de îngrijire paliativă pentru cât mai mulți pacienţii cu boli incurabile. Mai mult, în fiecare an zeci de colegi din Kaufland iau startul în curse, iar pentru noi este este încă o dovadă că implicarea face diferența”, a declarat Katharina Scheidereiter, CSR Manager Kaufland Romania & Moldova.

Pentru imagini de la eveniment, testimoniale ale alergătorilor sau susținătorilor Team HOSPICE, încurajări și povești ale adulților și copiilor aflați în îngrijirea HOSPICE Casa Speranței, ne puteți urmări pe conturile noastre de Facebook și Instagram.

 


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol