24 aprilie 2024, 12:03

Compania Gillette îndeamnă: „Fii cea mai bună versiune a ta!”, într-o campanie cu un puternic mesaj de interes social

Compania Gillette, care aparține grupului Procter & Gamble, a lansat de curând o reclamă ce are ca scop principal schimbarea unor atitudini și comportamente deviante ale bărbaților. Clipul postat în primă instanță pe YouTube face parte dintr-o campanie de responsabilizare socială, ce tratează teme precum mişcarea #MeToo care militează împotriva hărțuirii sexuale, bullying-ul și „masculinitatea toxică”.

Prin intermediul acestei campanii, compania Gillette dorește să ia o poziție de susținere a tuturor persoanelor care au fost victime ale hărțuirii sexuale, dar și să schimbe la nivel colectiv atitudinea greșită a unor bărbați, care fie încurajează un astfel de comportament, fie nu îi acordă importanță. Astfel că, în filmulețul prezentat publicului, sunt aduse în discuție diverse scenarii comune în care bărbații sunt violenți, hărțuiesc și întrerup femei, toate sub pretextul „boys will be boys”, în traducere liberă „așa-s băieții”.

Sub îndemnul „The Best Men Can Be”, cei de la Gillette încurajează bărbații să se schimbe și să devină cea mai bună versiune a lor, care nu va accepta ca în preajma sa o femeie sau un copil să fie agresați sau hărțuiți sexual.

Clipul începe cu imagini în care bărbaţi sunt filmaţi în timp ce au un comportament agresiv, în timp ce hărţuiesc sexual femei sau adoptă o atitudine sexistă. Apoi oferă exemple de comportament pozitiv în care bărbaţi intervin şi pun punct situaţiilor în care alţi bărbaţi se comportă neadecvat.

Cu toate acestea, se pare că mesajul campaniei nu a fost primit atât de bine de public. La doar o oră după postarea spotului pe canalul de YouTube, acesta a ajuns la peste 50.000 de like-uri și aproape 283.000 de dislike-uri. Astfel că, mesajul campaniei nu a fost interpretat exact așa cum se așteptau inițiatorii. Ci, mai degrabă, acesta a fost perceput total opus, din moment ce mai multe categorii de bărbați s-au simțit direct vizați.

Reprezentanţii companiei spun însă că susţin în continuare mesajul campaniei: „Ne aşteptam să se işte o dezbatere. De fapt, o discuţie este absolut necesară. Dacă nu vorbim despre asta, nu cred că va exista o schimbare reală“, a declarat pentru CNN Business Pankaj Bhalla, brand directorul Gilette, potrivit Adevărul.ro.

El a mai spus că speră ca bărbaţii care văd acest video vor fi încurajaţi să ia atitudine în faţa comportamentelor inadecvate şi să devină modele de urmat pentru tinerii din noua generaţie.  „Această reclamă este despre bărbaţii care iau atitudine zi de zi pentru a oferi un exemplu demn pentru tineri. Scopul acestei campanii a fost de a transmite cât mai simplu că inamicul tuturor este lipsa acţiunii“, a adăugat Bhalla, potrivit Adevărul.ro.

 

 


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol